Vali Țicu a fost operat: ”Diagnosticul m-a tulburat și m-a dezamăgit enorm!”
articol scris de Digi Sport09.08.2024, 09:33
Valentin Țicu (23 de ani), care a lipsit în ultimul meci al Petrolului Ploiești, a fost operat.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Căpitanul ”Găzarilor” s-a accidentat în partida contra Rapidului, scor 1-0, și a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat anterior, precum și cu o leziune a meniscului, la genunchiul piciorului stâng.
Valentin Țicu a fost operat cu succes la genunchiul stâng
”Lupii Galbeni” au anunțat prin intermediul rețelelor sociale că operația lui Valentin Țicu a decurs fără probleme. Accidentarea căpitanului Petrolului este destul de gravă și recuperarea în cazul lui va dura aproximativ șase luni.
Acest lucru înseamnă că Țicu nu va mai juca în acest an pentru formația prahoveană.
”Intervenția chirurgicală la care a fost supus Vali Țicu la genunchiul piciorului stâng, efectuată de către doctorul Radu Paraschov, a decurs fără probleme, iar jucătorul va putea părăsi, astăzi, spitalul.
Urmează partea cea mai lungă și mai complicată, aceea a recuperării, dar Vali e optimist și încrezător că va reveni la fel de puternic pe gazon.
Multă sănătate, Vali, și recuperare cât mai rapidă!”, este mesajul postat de Petrolul Ploiești pe Facebook.
- 800.000 de euro este cota de piață a lui Valentin Țicu, potrivit Transfermarkt.
- Valentin Țicu a fost titular în 3 partide jucate de Petrolul, în noul sezon de SuperLigă.
- Contractul lui Valentin Țicu cu Petrolul expiră în vara anului 2026.
Ce a spus Valentin Țicu, după operația suferită la genunchi
„Când m-am prăbusit pe teren, am realizat că ceva nu este în regulă, iar diagnosticul a venit cu un amestec de emoții, m-a tulburat și m-a dezamăgit enorm!
Partea bună este că operația a decurs perfect, datorită domnului doctor Radu Paraschiv, căruia îi mulțumesc pentru profesionalism și pentru tot ajutorul pe care mi l-a oferit!
Partea proastă este că anul acesta nu voi mai evolua în vreun meci, așa că ne revedem în 2025, cu forțe proaspete și cu foame de victorii!”, a transmis Vali Țicu.
Etichete: accidentare , petrolul , operatie , valentin țicu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un jurnalist al ziarului german Bild, specializat în analiză militară, a sugerat că noua rachetă...