Valeriu Iftime se gândește la un ”dezastru” pentru Botoșani: ”Încă un meci prost și s-a închis”
articol scris de Digi Sport01.11.2024, 11:40
FC Botoșani e ultima clasată din SuperLigă și a început prost și Cupa României, cu un eșec, 0-2, cu Rapid.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Valeriu Iftime e dezamăgit de situația de la echipă și se teme serios de retrogradare. ”Mai facem un meci prost și s-a închis povestea”, a concluzionat patronul lui FC Botoșani.
Valeriu Iftime: ”În mintea mea și a multor fraieri, ne gândim la meciul cu Slobozia”
”În mintea lor, a mea și a multor așa fraieri, ne gândim la meciul cu Slobozia. Mai facem un meci prost și s-a închis povestea. Dacă facem un meci bun la Slobozia, încă ne putem ridica. Cu două victorii ești în play-off. Eu sper să înțeleagă gravitatea problemei.
Cum jucăm acum, nu dăm gol. Fără Friday, care mai urca din când în când ritmul, și fără Aldair în mare formă, greu ca echipa să producă ocazii de gol. Lumea vrea fotbal, devotament, luptă.
Dacă noi tratăm așa din vârful bocancului… Eram într-un moment bun, am avut niște rezultate bune. În ultimele cinci-șase meciuri am jucat fotbal. Trebuie să ne uităm unde suntem și ce avem de făcut.
La Slobozia nu e ușor, la Galați nu e ușor, acasă cu Iași nu e ușor, acasă cu Farul nu e ușor. Dar nu sunt echipe de speriat. Se joacă rămânerea în Liga 1. Sunt meciuri cu echipe din zona noastră și trebuie să luăm puncte”, a declarat Valeriu Iftime, citat de btonline.ro.
FC Botoșani, o victorie în ultimele opt partide
După eșecul cu Rapid din Cupă, FC Botoșani a rămas cu un singur succes în precedentele opt confruntări, obținut pe 6 octombrie, chiar împotriva giuleștenilor.
În acest interval, echipa a mai înregistrat trei eșecuri, cu Petrolul, Sepsi și Universitatea Craiova, și tot atâtea remize, cu Buzău, Dinamo și Universitatea Craiova.
Etichete: valeriu iftime , fc botoșani - rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...