Valeriu Iftime îl ”trage de urechi” pe Ovidiu Sabău după FCU Craiova - ”U” Cluj 3-2: ”Îl știam om serios pe Neluțu!”
articol scris de Digi Sport30.04.2024, 15:53
FCU Craiova a învins-o pe ”U” Cluj, scor 3-2, în etapa cu numărul 7 din play-out-ul SuperLigii României.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În urma acestui rezultat, oltenii au urcat pe locul 14 în clasament, cu 22 de puncte, poziție care o duce la barajul pentru menținerea/promovarea în SuperLigă. De cealaltă parte, ”U” Cluj se află pe locul 10, cu 29 de puncte.
Valeriu Iftime nu înțelege de ce Ovidiu Sabău nu i-a introdus pe teren pe Alexandru Chipciu și pe Daniel Popa în meciul FCU Craiova - ”U” Cluj 3-2
Oaspeții au deschis scorul, după doar 16 minute în Bănie, prin Robert Silaghi. Oltenii au restabilit egalitatea prin Baeten, la nouă minute distanță. Tot Baeten a fost cel care a dus-o pe FCU Craiova în avantaj, minutul 55.
”Șepcile roșii” au revenit în meci și au restabilit egalitatea grație golului marcat de Anselmo. Blănuță și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, în minutul 76, și a stabilit scorul final.
Implicat direct în lupta pentru evitarea retrogradării, Valeriu Iftime, patronul echipei FC Botoșani, a ridicat semne de întrebare după meciul FCU Craiova - ”U” Cluj.
”Am obținut o victorie senzațională la Petrolul (n.r. Petrolul - FC Botoșani 1-2), dar vă spun sincer că îmi e tare frică de meciul cu FC Voluntari, de acasă. Îmi e frică să nu ne înecăm la mal și să cedăm tocmai acum la presiune. Dacă Doamne ferește vom pierde cu Voluntari, îmi e frică să nu ne ducem direct în Liga 2 cu tot cu astea 24 de puncte pe care le avem acum.
Dacă vom pierde, acasă, cu Voluntari, atunci o să vedeți cum o să joace Dorinel Munteanu cu noi în ultima etapă (n.r. se referă la Oțelul Galați - FC Botoșani), deși omul are o finală de Cupa României de jucat peste trei zile. Dorinel este un antrenor serios și nu o să joace cu rezervele împotriva noastră, așa cum mulți încep să fabuleze acum. Jos pălăria și pentru Mircea Rednic.
Uitați cum a jucat acest om la Iași, dar a și câștigat acolo. Însă, nu același lucru îl pot spune și despre Sabău. Mulți oameni îmi spuneau despre Neluțu Sabău că este un monument de seriozitate, dar după ce am văzut ceea ce a făcut la Craiova, după ce i-a lăsat pe bancă pe Chipciu și Popa, mi-am schimbat părerea despre acest om.
E mare diferență între el pe de o parte, și Dorinel Munteanu cu Mircea Rednic pe cealaltă parte. Jos pălăria pentru ultimii doi. Îl știam om serios pe Neluțu Sabău! Să explice de ce nu a jucat cu Chipciu și Popa titulari. I-a menajat pentru ce? Erau accidentați? Mă îndoiesc!”, a ”tunat” Valeriu Iftime, potrivit Prosport.
- 6 goluri și 4 pase de gol a reușit Alexandru Chipciu, în acest sezon, pentru ”U” Cluj.
- 10 goluri și 5 pase de gol a reușit Daniel Popa, în acest sezon, pentru ”U” Cluj.
Ce meciuri mai are de jucat FC Botoșani până la finalul campionatului:
- FC Botoșani - FC Voluntari, 04.05.2024, în etapa a 8-a
- Oțelul Galați - FC Botoșani, 12.05.2024, în etapa a 9-a
FC Botoșani a câștigat 13 puncte din 18 puncte posibile, în ultimele șase etape:
- Petrolul - FC Botoșani 1-2
- FC Botoșani - Dinamo 2-1
- FC Hermannstadt - FC Botoșani 1-1
- FC Botoșani - FCU Craiova 4-1
- UTA - FC Botoșani 1-0
- FC Botoșani - Poli Iași 2-1
Clasamentul play-out-ului
Etichete: alexandru chipciu , valeriu iftime , ovidiu sabau , nelutu sabau , daniel popa , trage de urechi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...