Valeriu Iftime i-a decis soarta lui Marius Croitoru, antrenorul admirat și de Gigi Becali
articol scris de Digi Sport28.05.2022, 10:51
Universitatea Craiova s-a impus în fața celor de la FC Botoșani, 2-0, în barajul de calificare în ediția viitoare a Conference League.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Oltenii nu au avut cea mai bună prestație, dar chiar și așa au dominat meciul contra moldovenilor, care au părut neputincioși.
Valeriu Iftime, vot de încredere pentru Marius Croitoru
Patronul formației FC Botoșani, Valeriu Iftime, a anunțat că din punctul său de vedere Marius Croitoru urmează să-și prelungească înțelegerea cu formația moldavă.
"Eu cred că nu are altă variantă. Eu vreau să rămână la mine. Dacă vrea să plece, am să-l iubesc în continuare. A făcut meciuri frumoase cu FC Botoşani. E un copil cuminte, am câştigat enorm cu el şi sper să rămână la mine.
Am vorbit cu el acum două ore şi era antrenorul meu. 100% ne-am pus speranţe, era important să mergem în Europa. În seara asta a fost meciul sezonului, restul nu mai conta. Era senzaţional pentru noi, dar nu a fost să fie.
Nu vor fi multe schimbări. Avem nişte jucători care vor veni, am făcut o politică de transferuri cu Marius. Ştim cine vine, ştim cine va pleca. Dar nu avem surprize teribile de oferit în următorul timp. Croitoru nu a semnat încă pentru anul viitor. Eu am vorbit cu Marius, ştiu şi cred că rămâne la noi. Pentru mine, el a semnat!", a declarat Valeriu Iftime, conform Primasport.
Gigi Becali, fascinat de Marius Croitoru
Gigi Becali, patronul de la FCSB, a ținut să-l laude pe Marius Croitoru, după ce a transferat un nou jucător pe care tehnicianul l-a adus în lumina reflectoarelor în Liga 1, Malcolm Edjouma.
Omul numărul 1 de la FCSB a anunțat că alături de Croitoru, despre care a spus că are un talent nativ în găsirea jucătorilor, și Ilie Poenaru reprezintă o țintă pentru el în viitor.
"Are un dar special, e talent nativ, nu putem să ne dăm seama ceea ce face el. A mai fost Keyta, l-am vrut și pe ăla, n-am putut să-l iau! Cum să-i vinzi și să scoți alții? E un dar special al lui, ceea ce face el, doar el poate! A fost și el pe listă, el și Poenaru. Ei doi sunt pe lista mea ca viitori antrenori", a spus Gigi Becali, la Digi Sport Special.
Etichete: fc botosani , marius croitoru , valeriu iftime
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...