Valerică Găman a explicat de ce a ales să semneze cu Universitatea Craiova: "Nu am venit să iau locul nimănui"
articol scris de Digi Sport24.06.2021, 15:46
Valerică Găman (32 de ani) a semnat cu Universitatea Craiova, iar acum a explicat de ce a ales să vină pe "Oblemenco".
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Găman spune că era timpul să revină acasă, la Craiova: "Am gânduri de a face treabă bună, de a mă integra cât mai repede și nu vreau să fac declarații pompoase, știu ce așteaptă lumea de la mine. Fotbalul este imprevizibil, nu mă gândeam că o să vin aici. A fost o negociere corectă și am semnat cu echipa care m-a dorit cel mai mult. Am deja 32 de ani, vreau ca în ultima parte a carierei să joc în fața craiovenilor.
A fost singura echipă din Liga 1 care m-a dorit. Cu majoritatea colegilor mă cunosc, eu sper să mă integrez cât mai repede. Ar fi superb să câștig titlul cu Craiova. Eu n-am venit aici să iau locul nimănui, am venit să mă pun la dispoziția clubului. Cred că va fi un campionat mult mai bun acum, au intrat echipe de tradiție în Liga 1", a spus Găman, într-un interviu acordat pentru site-ul clubului.
- 14 meciuri are Valerică Găman în naţionala României
Universitatea Craiova a și renunțat la trei jucători
Universitatea Craiova, formație care a terminat pe locul trei în ultima ediție de campionat, a și renunțat la trei fotbaliști: portarul Andrei Marinescu, mijlocașul de bandă Juan Camara și atacantul Alexandru Tudorie.
Andrei Marinescu, goalkeeper de 36 de ani, pleacă de la Universitatea Craiova la final de contract, după doi ani petrecuți în Bănie.
Juan Camara și Alexandru Tudorie, în schimb, pleacă de la Craiova după jumătate de an, respectiv un sezon. Mijlocașul de bandă spaniol va reveni la Jagiellonia, de unde a fost împrumutat în Bănie, în timp ce atacantul urmează să se întoarcă la Arsenal Tula, club care, de asemenea, l-a împrumutat în ultima stagiune la Universitatea.
Etichete: valerica gaman , mercato , jucatori craiova , transferuri craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...