"Vă moare Steaua! Îți scriu cu lacrimi în ochi..." Scrisoarea emoționantă de la un rapidist pentru Gabi Balint
18.01.2017, 14:29În conflictele de proporții iscate între Steaua și Clubul Sportiv al Armatei, dar și între componenții celei mai de succes generații a roș-albaștrilor, care amenință să se lase cu dispariția actualei echipe, Gabi Balint încearcă să rămână un factor de echilibru.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După ce marți a făcut un apel la foștii colegi pentru încetarea atacurilor dintre ei, ex-atacantul a publicat, miercuri, o scrisoare emoționantă primită de la un fan care a ținut cu Rapid, până la falimentul clubului, soldat cu sucombarea formației giuleștene.
"Îți scriu cu lacrimi în ochi", a precizat rapidistul, care i-a povestit lui Balint o parte din suferințele trăite odată cu preluarea echipei de la George Copos de către diverși oameni care au fost crezuți, atunci când au promis că vor investi pentru bunăstarea clubului.
Mai mult, fanul care i-a scris fostei glorii roș-albastre avertizează că "fotbalul românesc moare" și, după ani de zile în care a scandat "Să moară Steaua", acum lăcrimează pentru că încă un club de tradiție din România este pe cale de dispariție.
Scrisoarea postată de Gabi Balint pe contul său de Facebook:
"Salut Gabi! Cu mult respect din partea unui rapidist. Apreciez foarte mult pozitiile tale si viziunea ta asupra fotbalui. Mi-as dori ca in emisiunile la care participi sa se vorbeasca mai mult despre nenorocirile prin care trec azi suporterii Rapidului, chiar daca tu probabil n-ai nicio afectiune pentru echipa noastra. In schimb, draga Gabi, pt ca te stimez si te iubesc pt ceea ce ai reprezentat in fotbalul nostru imi permit sa-ti transmit ceva. Ca de la rapidist la stelist. Si noi am crezut ca ne vom descurca, Gabi. Si noi am crezut ca vor sari banii si investitorii pe noi, doar doar sa plece Copos. Si noi ne-am adunat si am adunat bani, ne-am crezut socios, doar doar sa plece Copos. Si noi Gabi, rapidistii, intre timp am murit, pe mana noastra, chiar daca Copos a plecat. Suporterii "revolutionari" ai Stelei vor avea aceeasi soarta si vor regreta la fel de mult cum regretam noi. Doar ca la fel ca si la noi, va fi prea tarziu. Suntem niste idealisti, manati de intentii bune, care ne place sau nu am contribuit sau vom contribui (cazul stelistilor) la disparitia clubului nostru drag, doar din simpla aversiune fata de un individ fara scrupule, dar care baga bani. Cazul nostru puscariasul Copos George. Cazul Stelei, puscariasul Becali George. Finalul e acelasi din pacate. Iar eu cred ca asa cum le-am spus si gloriilor rapidiste, voi, gloriile steliste trebuie sa faceti ceva sa stopati dezastrul. Nu prin CSA, pt ca acolo sunt convins ca nu se va rezolva nimic niciodata. Ci prin voi, prin cuvantul vostru, prin unitatea voastra. Tu, Hagi, chiar si baietii astia care au jucat recent la Steaua ca Dica, Radoi etc...desi nu-i pot pune vreodata in aceeasi barca, voi trebuie sa faceti ceva. Pt ca fotbalul romanesc moare. Va moare Steaua, Gabi!!!! Iti scriu cu lacrimi in ochi...am cantat in legione granata "sa moara Steaua" ani de zile...acum disparem pe rand. Ce vom face fara pasiunea noastra? Voi ati salvat fotbalul romanesc prin generatia voastra. Mai faceti odata un efort! Va rog!
Cu respect, un ex-Legione Granata!"
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: gabi balint , balint steaua , steaua csa , conflict steaua armata , steaua armata conflict , conflict steaua armata balint
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...