"Va fi cel mai atractiv sistem avut de România până acum!" Când începe şi cum va arăta noul sezon din Liga 1
07.08.2020, 08:51Comitetul Executiv al FRF a hotărât ca sezonul 2019/2020 să fie încheiat fără disputarea restanțelor, iar stagiunea 2020/2021 să aibă la start 16 echipe.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Răzvan Burleanu, despre noul sistem din Liga 1
Noul campionat se vede ÎN DIRECT la Digi Sport şi are șanse mari să înceapă la data de 22 august, iar preşedintele FRF anunţă că "va fi cel mai atractiv sistem avut de România până acum".
"Acest sistem rezolvă şi câteva minusuri pe care le-am văzut cu toţii în ceea ce priveşte competiţia pe care am avut-o în 14 echipe. În primul rând, diferenţa de meciuri între echipele din play-off, 10, şi cele din play-out, 14.
Un alt minus pe care îl rezovăm face referire la introducerea unei mize sportive între echipele din play-out. Astăzi, trebuie să recunoaştem, au fost meciuri fără miză sportivă, ceea ce nu se doreşte. Prin introducerea noului sistem competiţional vor fi mai multe oportunităţi pentru antrenori, jucători, suporteri, telespectatori, dar şi pentru deţinătorii de drepturi TV şi partenerii comerciali ai echipelor din Liga 1.
Un alt avantaj face referire la infrastructură. Punem astfel în valoare infrastructura existentă, dar şi cea care se află în momentul de faţă într-o fază de construcţie. Un al treilea element important sunt audienţele TV. Play-out-ul Ligii 1 astăzi, cu 14 echipe, produce o audienţă TV medie mai mică decât cea din campionatul regulat.
Noi credem că acest sistem competiţional va fi cel mai atractiv sistem pe care l-a avut România până acum. Un singur club a fost împotriva modificării sistemului competiţional, FC Botoşani. În videconferinţă, toţi participanţii la întâlnire au împărtăşit acelaşi punct de vedere. Doar domnul Argăseală s-a abţinut, nu şi-a argumentat poziţia", a declarat Răzvan Burleanu.
Liga 1, cu 16 echipe, ÎN DIRECT la Digi Sport. Cum va arăta noul sezon
În sezonul viitor, Liga 1 va avea în componență primele 13 echipe din clasamentul vechii ediţii, nou-promovatele UTA Arad, FC Argeș și una dintre Chindia Târgoviște sau CS Mioveni.
Sistemul regulat va avea 30 de runde, cu meciuri tur-retur între toate echipele. Ulterior, primele 6 vor merge în play-off, iar ultimele 10 vor evolua în play-out.
În play-off, meciurile se vor juca în continuare tur-retur (10 etape), în timp ce în play-out se va apela la o manșă unică (9 etape). Deoarece în play-out vor fi doar 9 jocuri, cinci echipe vor juca un meci în plus pe teren propriu.
Cum se va promova/retrograda conform noului sistem din Liga 1
În următoarele trei sezoane (2020-2021, 2021-2022, 2020-2023) vor retrograda direct echipele ce vor termina play-out-ul pe ultimele două locuri (9 și 10), iar locurile 7 și 8 vor disputa un baraj de menținere/promovare în Liga 1 în dublă manșă (tur-retur) cu ocupantele locurilor 4, respectiv 3, din Liga 2.
Începând cu sezonul 2023-2024 vor retrograda direct locurile 9 și 10 din play-out, urmând ca locul 8 să dispute un baraj în dublă manșă cu locul 3 din Liga 2.
O echipă din play-out-ul Ligii 1 are șansa să se califice în cupele europene
În ceea ce privește play-out-ul, acesta va avea o miză sportivă mult mai ridicată. "Se va crea un baraj între ocupanta locului 7 şi ocupanta locului 8, cele mai bune echipe din play-out vor da un baraj într-o singură manşă, pe terenul echipei mai bine clasate.
Învingătoarea va disputa un alt meci de baraj cu ultimul loc calificabil pentru o competiţie europeană. Astăzi vorbim de Europa League, peste un an o să vorbim de Conference League.", a declarat Răzvan Burleanu.
Astfel, primele două clasate în play-out vor disputa un joc de baraj într-o singură manșă, iar câștigătoarea va juca un alt meci de departajare împotriva echipei clasate pe ultimul loc care permite participare în Europa, pentru a stabili echipa care va juca în Europa League sau Conference League.
Etichete: play-off liga 1 , play-out liga 1 , razvan burleanu , sistem competitional liga 1 , 16 echipe liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...