UTA Bătrâna Doamnă contestă decizia LPF! Arădenii cred că ei merită să joace în Liga 1, în locul Rapidului
21.07.2016, 16:23UTA Bătrâna Doamnă a anunţat joi, prin intermediul unui comunicat de presă, că va contesta decizia luată de LPF de a înlocui echipa Rapid cu ACS Poli Timişoara în ediţia 2016-2017 a Ligii 1. Arădenii consideră că ei sunt îndreptăţiţi la un loc în primul eşalon.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Rapid nu a obţinut ieri suspendarea deciziei de faliment, Curtea de Apel amânând verdictul pentru finalul lui august, astfel că Liga a luat astăzi soluţia anticipată de mulţi: giuleştenii nu vor avea dreptul să joace în prima ligă în noua stagiune. Oficialii forului au decis ca ACS, formaţie care a retrogradat, să fie readusă în Liga 1 în locul trupei din Grant, însă arădenii consideră că decizia luată de către Ligă este eronată.
Într-un comunicat dat publicităţii, formaţia de liga secundă şi-a făcut cunoscut punctul de vedere.
"Poziţia clubului faţă de decizia LPF de astăzi, 21 iulie 2016, în care s-a decis echipa care ia locul echipei Rapid Bucureşti în Liga 1 pentru sezonul 2016-2017: Ne menţinem poziţia în continuare că LPF a premiat contraperformanţa în dauna performanţei, respectiv o retrogradare cu neîndeplinirea baremului de puncte contra unei clasări sportive de loc eligibil pentru Liga 1, câştigarea unui baraj de promovare şi obţinerea licenţei pentru Liga 1 fără puncte de penalizare. Avem datoria faţă de publicul arădean, precum şi de jucătorii şi staff-ul care au atins această performanţă, să ne folosim de toate mijloacele şi căile de atac pentru a corecta această decizie eronată a Ligii Profesioniste de Fotbal", se arată într-un comunicat semnat de conducerea clubului UTA.
În urmă cu mai bine de o săptămână, conducerea clubului din Arad făcea demersurile necesare, atât la Federaţia Română de Fotbal cât şi la Liga Profesionistă de Fotbal, pentru participarea în viitorul sezon al Ligii 1, în cazul în care a doua promovată din Liga a 2-a, Rapid Bucureşti, nu va fi admisă în competiţie.
În sezonul trecut, UTA Bătrâna Doamnă a jucat barajul pentru promovare în Liga 1, însă l-a pierdut, scor 1-3 la general, împotriva echipei FC Voluntari. Totuşi, UTA a câştigat barajul din Liga a 2-a cu echipa Dunărea Călăraşi şi a obţinut licenţa pentru Liga 1. Cum nu are datorii la bugetul de stat şi local sau litigii federative, oficialii consideră că "Bătrâna Doamnă" ar fi trebuit să primească locul lăsat vacant de Rapid în prima ligă.
Etichete: uta , uta prima liga , prima liga uta , uta acs poli timisoara
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...