Urmează Budescu, după Alibec? A confirmat discuțiile cu Steaua!
01.01.2017, 10:39Steaua l-a transferat în toamna trecută pe Denis Alibec (25 de ani) iar acum se află în tratative pentru a-l legitima și pe Constantin Budescu (27 de ani). Mijlocașul celor de la Dalian Yifang a recunoscut discuțiile cu roș-albaștrii, dar a spus că mai întâi așteaptă să vadă care sunt planurile chinezilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fostul jucător al Astrei mai spune că nu i-a promis nimic lui Gigi Becali și a explicat de ce a ales să joace pentru Astra la revenirea în țară, astă-vară.
”Nu i-am promis lui Gigi Becali că mă duc la Steaua, dar i-am zis că-l sun indiferent de ce se va întâmpla. Când m-am întors din China, am vorbit mai întâi cu cei de la Dinamo. Ne-am întâlnit și am discutat, mi s-au părut niște oameni foarte în regulă. Am ales Astra pentru că îi cunoașteam mai bine pe cei de acolo”, a spus Budescu, într-un interviu acordat celor de la www.sport.ro.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Pe lângă Budescu, pe lista lui Becali se mai află și Teixeira, dar primul spune că nu l-a influențat în niciun fel pe portughez.
”Nu am vorbit cu Teixeira despre Steaua, am discutat despre alte subiecte. Nu știu ce planuri are. Cât despre Alibec, îi doresc lui Denis să aibă cel puțin același parcurs la Steaua cum a avut și la Astra. Este un jucător foarte bun”, a completat mijlocașul.
Cunoscut pentru faptul că este un tip gurmand și că nu de puține ori a fost acuzat că are o greutate puțin peste cea admisă, Budescu a replicat, cu nonșalanță: ”Nu mi-am calculat caloriile de Sărbători, nu țin niciodată dietă sau lucruri de genul acesta. Mă bucur de viață ca orice om normal”.
Este și pe lista lui Karabukspor
La început de an, Budescu nu știe la ce echipă va juca de acum înainte, dar faptul că este ”curtat” îl face să se simtă mai relaxat.
”Nu m-am gândit dacă voi rămâne sau voi pleca, pentru că nu au avansat discuțiile cu cei din China. Dacă ei îmi vor spune că nu mai au nevoie de mine, atunci mă voi gândi ce să aleg”, a mai spus Budescu.
În afara Stelei, Budescu mai are ofertă și din Turcia, de la Karabukspor. Formaţia la care mai joacă românii Latovlevici, Cristi Tănase, Găman şi Alexe este gata să-i dea lui Budescu 250.000 de euro până la vară şi un contract de 500.000 de euro pe an în perioada următoare.
Etichete: transferuri steaua , budescu , budescu steaua , alibec steaua , budescu oferte steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...