"Urmașul" lui Cristiano Ronaldo și-a găsit echipă. Real Madrid vrea să scape de el. Agenții au vorbit deja
16.05.2019, 18:31Real Madrid se pregătește de "curățenia de vară", iar Mariano Diaz este printre jucătorii de care Zinedine Zidane vrea să se despartă pentru că nu se încadrează în planurile sale. Revenit la Real Madrid în august 2018, după plecarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus, jucătorul de 25 de ani este acum în vizorul Valenciei.
![Real Madrid](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTAxdHJhbnNjb2Rlci5yY3Mt/cmRzLnJvJTJGc3RvcmFnZSUyRjIwMTkl/MkYwNSUyRjE2JTJGMTA3NDMwMF8xMDc0/MzAwX0dldHR5SW1hZ2VzLTExNDcxMTU3/NjcuanBnJnc9MTA2MCZoPTYzNiZoYXNo/PTViYjdhOGJhMTMxNmNmYzQwZjJkYzFhZGZhZjM2MGI2.thumb.jpg)
SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
Antrenorul Marcelino ar mai avea nevoie de un atacant, iar varianta Mariano este una agreată de el. Directorul sportiv, Pablo Longoria, l-a pus în capul listei de transferuri pe jucătorul din Republica Dominicană, iar atacantul știe de interesul "liliecilor". În plus, cei de la Valencia știau încă din ianuarie că Mariano va fi pus pe lista de transferuri la vară.
În aceste condiții, agenții săi au început deja discuțiile. Madrilenii ar vrea să-și recupereze investiția din vara trecută, când au plătit pentru readucerea sa 21,5 milioane de euro celor de la Lyon. Atacantul de 25 de ani mai are oferte și din alte campionate, însă vede Valencia ca pe o soluție bună pentru el, un loc în care își va putea demonstra calitățile, ceea ce nu a reușit la Real.
Un alt amănunt care ar putea facilita transferul este posibilitatea ca Valencia să-l vândă pe Rodrigo, ceea ce ar face ca Mariano să vină exact pe același post.
Totuși, pentru ca afacerea să se perfecteze și Mariano să accepe să vină, Valencia va trebui să se claseze pe un loc care să-i asigure prezența în Champions League, iar asta ar însemna să câștige meciul din ultima etapă, din deplasarea cu Valladolid.
Mariano Diaz a jucat 22 de meciuri la Real Madrid
![](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnN0b3JhZ2UwMWRpZ2lzLnJjcy1yZHMu/cm8lMkZzdG9yYWdlJTJGMjAyNCUyRjAy/JTJGMTklMkYxOTA2ODgyXzE5MDY4ODJf/ZGlnaXNwb3J0LXdoYXRzYXBwLmpwZyZo/YXNoPTlmMDRmYWU3ZWMyYWQxMjEyMDczYWNmMWNkYTQ4ZDk5.jpg)
În acest sezon, Mariano a jucat 746 de minute în 22 de meciuri pentru Real Madrid, fiind titular de 4 ori și a marcat 4 goluri, adică o medie de un gol cam la două meciuri (186 de minute). O statistică similară a avut și când a jucat în primul său sezon la Madrid, 2016-2017. Atunci a evoluat în 302 minute și a marcat 5 goluri, adică o reușită la 60 de minute, însă a fost mereu în umbra lui Benzema și Morata.
Apoi, în stagiunea petrecută la Lyon a demonstrat că este capabil de continuitate, marcând 21 de goluri în 45 de meciuri, adică o reușită la 156 de minute.
Mariano a început acest sezon sub comanda lui Julen Lopetegui, care l-a folosit în mai multe meciuri, însă odată cu venirea lui Santiago Solari, atacantul a avut de suferit. În plus, a și suferit accidentări care l-au ținut departe de teren, în special o afecțiune la nervul sciatic, suferită chiar la începutul acestui an, ceea ce l-a împiedicat să joace exact în momentele în care Real avea nevoie de atacanți pe teren.
Conform publicației de specialitate Transfermarkt, valoarea de piață a lui Mariano Diaz este de 20 de milioane de euro.
Potrivit publicației spaniole As, este de așteptat ca mutarea să se perfecteze în această vară.
Etichete: real madrid , valencia , zinedine zidane , transferuri real madrid , mariano diaz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
![Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnMuaXcucm8lMkZnYXRld2F5JTJGZyUy/RlptbHNaVk52ZFhKalpUMW9kSFJ3SlRO/QkpUSkdKVEpHJTJGYzNSdmNtRm5aVEE0/ZEhKaGJuTmpiMlJsY2k1eVkzTXQlMkZj/bVJ6TG5KdkpUSkdjM1J2Y21GblpTVXlS/akl3TWpVbCUyRk1rWXdNaVV5UmpFeUpU/SkdNakU0T0RVNU4xOHlNVGc0JTJGTlRr/M1gwTlBWRkpQUTBWT1NWOVFURVZEUVZK/RlgwbFAlMkZTRUZPVGtsVFh6QXdORjlK/VGxGVlFVMWZVR2h2ZEc5eiUyRlgwZGxi/M0puWlY5RFlXeHBiaTVxY0djbWR6MDFP/VEFtJTJGYUQwek16QW1hR0Z6YUQwM05U/UTRZbUkxTURoaE16VTNNR1l6WVRNeE56/UTBZekJsWldOa1pXWmtPQSUzRCUzRC50/aHVtYi5qcGcmdz0zODAmaD0yMjgmaGFz/aD05MGM1ZTM1MmUwZWM1NjVlNGNkYjYwMDE3ZDA0MjBmYQ==.thumb.jpg)
Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de...