UPDATE Claudiu Niculescu renunţă la cariera de jucător: “A fost o decizie grea, dar revin în Liga I cu FC Bihor!“
24.09.2012, 11:49UPDATE 20:00 De-acum fostul jucător al Universității Cluj, Claudiu Niculescu este foarte aproape de a prelua funcția de antrenor al echipei FC Bihor, din Liga a II-a, seria a II-a. Aflată pe locul 7 în clasament, cu 5 puncte, la cinci distanță de liderul, Corona Brașov, Niculescu are ambiția de a reveni în Liga i cu noua sa echipă.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
“A fost o decizie foarte grea, la care mă gândesc de ceva timp, cam o lună. Este o zi foarte tristă, pentru că mă despart de un club la care am ținut foarte mult. Am decis să renunț la activitatea de fotbalist, din cauza unor probleme de sănătate, care m-au împiedicat să revin la forma de altădată. Nu credeam că va veni acest moment prea curând, dar n-am ce face“, a spus Niculescu.
“Clau-gol“ a spus că nu-și dorește să fie antrenor secund și că are ambiții de a demonstra că poate fi un antrenor valoros, la fel cum a fost și ca fotbalist
“N-am semnat încă cu cei de la FC Bihor, dar negocierile sunt avansate, un club care mi-a propus un proiect interesant. Sper să revin în Liga I ca antrenor al lui FC Bihor“, a mai spus Niculescu.
Chestionat în privința momentelor care i-au marcat cariera de fotbalist, Niculescu a replicat:
“Nu voi uita niciodată golul marcat celor de la Real Madrid, chiar dacă a fost vorba de un amical, reușitele contra CFR-ului în tricoul Universității Cluj, în poarta Stelei cu Dinamo“.
Clau-gol are și regrete:
“Faptul că n-am marcat niciun gol pentru echipa națională sau că n-am reușit să ajung cu Dinamo în grupele Champions League“, m-au marcat.
UPDATE 13:08: Claudiu Niculescu este noul antrenor al grupării de Liga 2 FC Bihor Oradea.
După ce şi-a reziliat contractul cu "U" Cluj, Claudiu Niculescu (36 de ani) s-a înţeles cu oficialii lui FC Bihor Oradea pentru a prelua echipa din Liga 2. Niculescu a semnaat în jurul prânzului înţelegerea cu formaţia care ocupă poziţia a 7-a în Seria a II-a.
FC Bihor Oradea are 5 puncte după primele 4 etape din Liga 2, în ultimul meci remizând pe teren propriu, scor 1-1, cu FC Olt.
Claudiu Niculescu şi-a încheiat şi cariera de fotbalist, odată cu rezilierea contractului cu "U". În total, "Clau-gol" a marcat de 156 de ori în prima divizie şi ocupă locul 11 în clasamentul all-time al marcatorilor, la doar o reuşită distanţă de Titus Ozon.
Claudiu Niculescu şi-a reziliat contractul cu Universitatea Cluj. Atacantul de 36 de ani a pus astfel capăt carierei de fotbalist profesionist.
Trecut pe linie moartă de noul preşedinte de la "U" Cluj, Ana Maria Prodan, Claudiu Niculescu a hotărât să renunţe la cariera de fotbalist. Atacantul de 36 de ani, care a condus echipa în debutul acestui sezon, rămăsese doar cu statutul de jucător la "U" Cluj, după instalarea lui Cristi Dulca pe banca tehnică.
Deşi iniţial voia să revină pe teren, Claudiu Niculescu nu a mai bifat niciun meci oficial şi a luat decizia de a se despărţi de "Şepcile Roşii". Ex-dinamovistul şi-a reziliat contractul cu "U" şi îşi încheie astfel cariera de fotbalist la 36 de ani.
Claudiu Niculescu va continua însă să antreneze şi este aşteptat ca în viitorul apropiat să preia conducerea tehnică a unei echipe.
18 goluri în 42 de meciuri a înscris Claudiu Niculescu pentru "U" Cluj
Etichete: claudiu niculescu , reziliere contract , niculescu si-a reziliat contractul cu u
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...