Unul dintre secretele formei lui Teixeira, destăinuit în această dimineaţă
01.10.2016, 11:25În ciuda înfrângerii categorice suferite de Astra la Roma, 0-4, Filipe Teixeira i-a impresionat pe mulţi şi în capitala Italiei. De altfel, la una dintre faze, jucătorul echipei campioane a reuşit un dribling superb în faţa lui Totti, iar sărbătoritul Romei s-a enervat şi a făcut un fault urât, pentru care a şi luat cartonaş galben. Chiar dacă pe 2 octombrie face 36 de ani, portughezul născut la Paris continuă să nu-şi arate vârsta şi pentru că munceşte mai mult decât oricare dintre jucătorii lui Şumudică. "Am înţeles că are şi un antrenor personal cu care lucrează diferite exerciţii", a afirmat directorul executiv al Viitorului, Cristian Bivolaru.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Mie mi se pare cel mai bun fotbalist din campionatul nostru. Mi se pare incredibil cât de mult poate să alerge şi cât îşi ajută echipa", a mai spus Bivolaru, susţinut de un alt invitat, Marcel Puşcaş, oficial FRF: "Îţi leagă jocul la mijlocul terenului, face excelent transferul între compartimente. Steaua dacă reuşea să-l ia în urmă doi ani era perfect. S-ar fi folosit de el pentru că, iată, dă randament inclusiv acum". Tot în platou s-a spus că la cantonamentul făcut de Astra în Slovenia, în vară, Teixeira făcea exerciţii chiar şi atunci când Şumudică făcea pauze de hidratare sau pentru a explica un exerciţiu nou: "Nu avea niciun moment mort în timpul şedinţei de pregătire".
Filipe Teixeira a venit în România în 2011, atunci când a semnat cu FC Braşov un contract pe jumătate de an. În vara aceluiaşi an a semnat cu Rapid, unde a jucat un an şi jumătate. Apoi, Şumudică l-a luat în Emiratele Arabe Unite, la Al Shaab, dar de acolo s-a întors repede şi a ales Petrolul.
A încheiat urât contractul cu ploieştenii, dat afară de Rednic pe motiv că nu e trup şi suflet alături de echipă şi lăsa de înţeles că nu ar mai rămâne în România. A negociat însă cu Steaua şi cu Astra, iar Şumudică şi Dani Coman l-au convins să aleagă echipa cu care avea să câştige campionatul.
În carieră a mai evoluat în Franţa, la Istres şi la PSG, în Portugalia, la UD Leiria şi la Academica, în Anglia, la WBA şi la Barnsley, şi în Ucraina, la Metalurg Doneţk.
Etichete: teixeira , teixeira astra , astra teixeira , secretul lui teixeira
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...