Universitatea Craiova - UTA Arad 2-1. Oltenii au întors scorul. Final încins, cu o transversală și ocazii foarte mari
10.03.2023, 22:20
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Universitatea Craiova a urcat pe locul 3, pentru moment, după ce a învins-o pe UTA Arad cu 2-1, în ultima etapă din sezonul regulat. Finalul a fost încins, cu o bară și ocazii mari
Universitatea Craiova - UTA Arad 2-1. Oaspeții au condus
Universitatea Craiova a avut prima ocazie în minutul 14, prin Baiaram. Peste câteva minute, UTA a cerut un penalty, după ce șutul lui Postolachi a părut să-l atingă în mână pe Screciu, însă arbitrul nu a acordat nimic, după ce a fost informat de către cei de la VAR.
Oltenii au început să controleze partida, iar după șutul lui Mateiu, care a trecut peste poartă, a urmat cel al lui Ivan, care l-a pus la încercare pe portar. Vătăjelu a șutat puternic, dar fără să nimerească ținta. Numai că cei care au marcat au fost arădenii. A făcut-o Batha, după o centrare din corner.
Universitatea Craiova - UTA Arad 2-1. Oltenii urcă provizoriu pe 3
Craiova a început în forță repriza secundă, iar Markovic a egalat în minutul 52, cu un șut deviat de Erico. Aradul a avut o ocazie bună în minutul 61, când Zajkov a călcat pe minge, dar Otele și-a bătut joc de oportunitate.
Crețu nu a nimerit apoi poarta, din centrarea lui Ivan, iar în careul celălalt, Postolachi a trimis exact în brațele portarului. Craiova a marcat golul de 2-1 în minutul 65, prin "rezerva" Koljic, din pasa superbă a unei alte "rezerve", Crețu. Abeid a avut și el o ocazie pentru UTA, iar pe contraatac, Andrei Ivan l-a scos în evidență pe portar.
Finalul a fost de foc, când arădenii au avut o transversală, fază la care Rivaldinho a respins de pe linia porții. În prelungiri, Aradul a mai avut o ocazie mare, după o învălmășeală în fața porții, la care UTA a cerut și un penalty, însă meciul s-a terminat cu 2-1 pentru olteni.
VIDEO cu rezumatul meciului Universitatea Craiova - UTA Arad 2-1:
Știrea inițială:
Universitatea Craiova și UTA se înfruntă de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1, în ultima etapă a sezonului regulat din Liga 1. Meciul dintre Universitatea Craiova și UTA poate fi urmărit și pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Universitatea Craiova - UTA, LIVE VIDEO, 20:30, Digi Sport 1, în etapa a 30-a a Ligii 1
Înaintea confruntării directe din etapa a 30-a a Ligii 1, ambele formații au un moral bun. Elevii lui Eugen Neagoe au două victorii la rând în campionat și o ”vânează” pe a treia.
De partea cealaltă, cei de la UTA vin după surpriza pe care au produs-o în runda precedentă a Ligii 1, când au învins-o pe FCSB, scor 3-1.
Meciul tur dintre cele două formații a fost câștigat de Universitatea Craiova, scor 2-1, la Arad.
Înaintea meciului din ultima etapă a sezonului regulat, cei de la Universitatea Craiova se află pe locul cinci în Liga 1, cu 51 de puncte, în timp ce UTA se află pe poziția a 14-a, cu 27 de puncte.
Clasament Liga 1
Eugen Neagoe: ”Cu cele trei puncte, am urca măcar o zi pe locul trei!”
Eugen Neagoe a declarat la conferința de presă că își dorește ca Unversitatea Craiova să încheie sezonul regulat pe loc de play-off. Deocamdată, Universitatea Craiova este pe a cincea poziție în clasament, cu 51 de puncte, la o lungime în urma Rapidului și la trei puncte de FCSB.
Totuși, Neagoe este de părere că oltenii au o misiune grea, pe teren propriu, cu UTA Arad, mai ales după ce a urmărit prestația arădenilor la meciul cu FCSB, scor 3-1.
”Ne dorim să facem un joc frumos, dar, în primul rând, ne gândim la cele trei puncte. Cu ele, am urca măcar pentru o zi pe locul trei, sperăm să rămânem acolo, dar nu depinde numai de noi. Băieţii sunt concentraţi, s-au antrenat bine.
Am văzut cum s-a prezentat UTA la ultimul joc, au făcut o partidă bună, au marcat trei goluri şi au câştigat după mult timp. Nu s-a văzut că le-au lipsit jucători, au avut agresivitate. UTA ar trebui să fie mai sus în clasament, după lot, dar greşelile pe care le-au făcut i-au adus în lupta la retrogradare. Şi la CFR Cluj au făcut o repriză bună, puteau scoate un egal. Suntem atenţi, ne-am interesat despre cei de la UTA, Benga şi Otele probabil vor face parte din lot, trebuie să ne luăm toate măsurile, analizăm.
Nu ştiu dacă e dorinţă de revanşă pentru Laszlo Balint, pentru că întotdeauna îţi doreşti să câştigi, ca antrenor. Îmi doresc în primul rând să câştigăm cu UTA, nu m-am gândit la play-off, pentru că îi vom întâlni pe toţi”, a spus Eugen Neagoe la conferința de presă.
Eugen Neagoe a anunțat revenirea lui Alexandru Crețu
Totodată, antrenorul oltenilor a anunțat o revenire importantă în lotul Universității Craiova, Alexandru Crețu, proaspăt revenit după accidentare.
”Stăm mai bine ca lot faţă de meciurile trecute, este apt şi Creţu pentru acest meci, dar Căpăţână şi Bancu sunt absenţi. Orice punct este important, dar îmi doresc să jucăm fotbal frumos, suporterii sunt pretenţioşi, aşa se întâmplă la echipele mari”, a mai spus Eugen Neagoe.
Ce a spus Laszlo Balint înaintea meciului cu Universtatea Craiova
”Chiar dacă întâlnim din nou o formație ce-și propune câștigarea campionatului, pentru noi e important să menținem acea linie a nivelului de joc avut în ultimul timp. În plus, moralul și încrederea au crescut mult în vestiar după victoria cu FCSB.
Așadar, cred că avem argumente în primul rând să facem un joc bun și în al doilea rând, de ce nu, să ne întoarcem și cu un rezultat bun. Cu toate că, uitându-ne un pic la situația actuală din clasament, pe noi un egal nu ne-ar ajuta foarte mult la zestrea cu care am intra în play-out.
Așa că le-am spus băieților că mergem sută la sută hotărâți să obținem toate punctele. Bineînțeles, conștientizând valoarea adversarului, calitățile jucătorilor pe care îi vom întâlni.
Bineînțeles, ținând cont și de faptul că vom juca pe terenul lor, pe stadionul Ion Oblemenco, unde Universitatea Craiova s-a descurcat bine sau foarte bine în acest sezon. Ținând cont de toate aceste aspecte, trebuie să facem un joc bun, inteligent, la același nivel de determinare și atitudine precum cel de duminică seară, cu FCSB.
Sistemul lui Eugen Neagoe
E clar că cel puțin la nivelul modulului tactic, după ce am plecat eu, lucrurile s-au schimbat radical. Mirel Rădoi a trecut la un cu totul alt sistem, odată cu revenirea domnului Neagoe s-a trecut din nou la o apărare cu patru fundași și în general au jucat 4231.
Dar etapa trecută, spre exemplu, au ales un joc cu doi atacanți. Poate și din cauza terenului mai puțin bun au ales un joc mai vertical, mai orientat către atacanți. Au sacrificat un pic momentul de posesie, dar este clar că acest sistem cu patru fundași le permite o dinamică foarte bună în compartimentul median.
Au jucători care țin foarte, foarte bine de minge, jucători cu calitate tehnică bună. Dar, e important cum o să fim noi din punct de vedere colectiv și individual. Cu FCSB am rezolvat foarte multe dueluri din punct de vedere individual și asta a dus și la o exprimare colectivă foarte bună.
Pe lângă faptul că le știu calitățile de fotbaliști, pentru că așa putem spune că le cunoșteam calitățile și celor de la FCSB sau CFR, îi cunosc și personal. Lucrând cu ei o perioadă, chiar dacă scurtă, sunt anumite detalii pe care cu siguranță le vom transforma în informații către jucătorii noștri și către echipă.
Eu sunt genul de om care, chiar dacă – să spunem – am suferit din punct de vedere profesional, fiind îndepărtat atât de repede de la Universitatea Craiova, nu am niciun fel de problemă cu nimeni de acolo.
În conducerea clubului sunt oameni de fotbal pe care îi respect, dar îi respect și pe toți jucătorii de la Universitatea Craiova, indiferent că am lucrat sau nu am lucrat cu ei. Este drept că sunt și câțiva jucători de acolo cu care am o relație un pic mai apropiată, dar cred că este firesc.
Laszlo Balint, despre perioada de la Universitatea Craiova. Ce spune de Andrei Ivan
Așadar, cuvântul de ordine e respect, chiar dacă trebuie să o spun din nou, amărăciunea acelei îndepărtări premature nu a fost ușor de digerat. Dar nu e nici un fel de legătură între faptul că am fost antrenor acolo, pentru că ambiția mea și concentrarea mea sunt sută la sută către UTA.
Universitatea Craiova a fost un capitol destul de încărcat cu trăiri, cu emoții, cu experiențe fel și fel, inclusiv profesionale sau personale, dar asta nu are nimic de a face cu ce se va întâmpla vineri seara pe teren.
Se vor întâlni Universitatea Craiova și UTA, două echipe care își propun să câștige toate punctele puse în joc. Tot ce sper este se iasă un meci bun și rezultatul să fie în favoarea noastră.
Ivan e marcatorul principal al echipei, este jucătorul care, prin calitatea sa principală, viteza, poate surprinde oricând. Dacă îi dai spațiu, pot apărea probleme. Bineînțeles că are și execuții bune, care au adus puncte importante în zestrea Craiovei din acest moment din clasament.
Dar, Craiova are jucători buni în fiecare compartiment, în care s-au investit mulți bani. Am văzut și declarația domnului Rotaru, în care spunea că doar în această iarnă Craiova a investit peste un milion de euro doar în sume de transferuri.
În Isfan, care la nivelul jucătorilor Under este unul dintre cei mai buni din Liga 1 și tocmai de aceea s-a investit o sumă atât de mare în transferul lui”, a spus antrenorul celor de la UTA, la conferința de presă.