UTA Arad - FCSB 3-1. Ce surpriză! Penultima clasată, cu o mulțime de absenți, obține a doua victorie în ultimele 19 etape
05.03.2023, 22:55
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cu o echipă decimată de accidentări și suspendări, UTA Arad a jucat cu improvizații meciul cu FCSB, din etapa a 29-a și s-a impus surprinzător cu 3-1.
UTA Arad - FCSB 3-1. A doua victorie a arădenilor în ultimele 19 etape
Partida a început cu ambele echipe destul de prudente, iar prima ocazie a însemnat chiar deschiderea scorului de către cei de la UTA, în minutul 14. A fost un autogol al lui Tamm, care a încercat să respingă o minge trimisă de Otele.
Doar 4 minute a ținut avantajul gazdelor, pentru că Florinel Coman a egalat din centrul careului. "Roș-albaștrii" au trecut apoi pe lângă gol, dar Roger a intervenit în ultima clipă din fața lui Miculescu.
Pe finalul primei repzie, Abeid și-a salvat echipa din fața lui Edjouma. Arădenii au dat replica prin trei ocazii într-un minut, dar Târnovanu a fost la post. Ultima ocazie a primei reprize a aparținut FCSB-ului, însă portarul a respins lovitura de cap a lui Miculescu.
UTA Arad - FCSB 3-1. "Roș-albaștrii" au 7 înfrângeri în acest sezon
Arădenii au început curajos și repriza secundă. După acțiunea lui Rareș Pop din minutul 62, UTA a dat golul de 2-1 peste două minute, prin rezerva Postolachi, care a punctat dintr-o defensivă visătoare a "roș-albaștrilor".
Șut a avut apoi o ocazie bună, dar portarul a fost pe fază. În minutul 78, Aradul a mai punctat o dată, după o nouă greșeală în apărate. Ubbink a marcat și a stabilit scorul final 3-1. A fost a doua victorie a celor de la UTA în ultimele 19 etape. De cealaltă parte, FCSB e la a șaptea înfrângere a sezonului.
VIDEO cu rezumatul meciului UTA Arad - FCSB 3-1:
Știrea inițială:
Partida dintre UTA Arad și FCSB se joacă astăzi, de la ora 21:00, în direct pe Digi Sport 1 și LIVE TEXT și VIDEO pe digisport.ro. De asemenea, abonații RCS&RDS pot viziona confruntarea, pe teritoriul României, și în aplicația Digi Sport, disponibilă în App Store și Google Play.
UTA Arad - FCSB LIVE VIDEO, ora 21:00, pe Digi Sport 1. Situație dificilă pentru gazde
Ultima întâlnire dintre cele două formații a avut loc în actuala ediție a grupelor Cupei României, acolo unde arădenii au reușit să egaleze pe final și să scoată o remiză, 2-2.
Bucureștenii au terminat partida cu 3 oameni mai puțin pe teren și din cauza rezultatului au fost eliminați din competiție.
În campionat, FCSB a câștigat în tur, 2-1, după reușitele semnate de Darius Olaru și Andrea Compagno, respectiv Claudiu Keșeru.
UTA Arad are o singură victorie în ultimele 18 etape din Liga 1 și trece printr-o situație extrem de dificilă. Runda precedentă, formația pregătită de Laszlo Balint a pierdut, 1-2, cu CFR Cluj, confruntare la finalul căreia tehnicianul echipei arădene a răbufnit.
În acest moment, UTA Arad este pe locul 15, unul care ar duce echipa direct în liga secundă.
Clasament Liga 1
Laszlo Balint, înainte de UTA Arad - FCSB
Laszlo Balint (43 de ani), antrenorul echipei arădene, a anunțat că toate biletele au fost vândute și mizează pe sprijinul celor 12.000 de fani.
UTA are probleme importante de lot pentru confruntarea cu FCSB, în special în apărare.
"Un nou meci contra unei echipe care și-a propus câștigarea campionatului. Clar o să fie un meci foarte dificil și de o cu totul altă factură față de meciul jucat împotriva CFR-ului, pentru că FCSB este o echipă structurată în mod diferit.
FCSB are jucători mult mai dinamici, mult mai tehnici. FCSB e foarte periculoasă pe tranziție. O echipă care ne va pune sub presiune din primul minut. Plecăm cu șansa a doua, dar o să ne luptăm pentru fiecare oportunitate.
Vrem să transformăm toate sentimentele negre de la meciul cu CFR în energie pozitivă și în încredere. Avem mai multe indisponibilități: Vukcevic, Chindriș, Hoxhallari, Benzar, Isac, Șteau. Deci nu stăm grozav în privința soluțiilor.
Cred că va fi o atmosferă fantastică, am auzit că nu mai sunt bilete, este sold out. Suporterii vin să vadă un spectacol și m-aș bucura să văd un stadion roșu. Pentru noi, meciurile încep să devină vitale.
FCSB este o echipă în mare formă în ultima perioadă. Mobilitatea jucătorilor de atac este foarte importantă, au reușit să rezolve anumite probleme pe tranziția negativă. Și-au depus o candidatură puternică în cursa pentru câștigarea campionatului.
Edjouma este cel mai în formă mijlocaș din tot campionatul. Dar și Olaru apare foarte bine în fazele ofensive. În plus, au mijlocași de bandă foarte periculoși, Coman, Cordea, chiar și Tavi Popescu. Va trebui să fim foarte atenți în acele zone", a spus Laszlo Balint, în cadrul unei conferințe de presă.