Universitatea Craiova - UTA 4-2. Meci foarte spectaculos în Bănie! Costel Gâlcă l-a învins pe Mircea Rednic
20.07.2024, 20:55
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 20:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Universitatea Craiova a învins-o pe UTA Arad, scor 4-2, în cadrul unui meci disputat în etapa a doua a din SuperLigă.
Partida dintre cele două echipe a putut fi urmărită pe Digi Sport 1, dar și în format live text pe finalul digisport.ro.
Universitatea Craiova - UTA Arad 4-2. Victorie a lui Gâlcă împotriva lui Rednic
Zajkov a deschis scorul în minutul 35, după o centrare venită din corner de la Alexandru Mitriță. Ezekiel a restabilit egalitatea chiar înainte de finalul primei reprize, după ce a fost găsit într-o poziție excelentă de Van Durmen.
Chiar dacă la pauză tabela arăta scorul de 1-1, elevii lui Constantin Gâlcă au făcut legea în a doua parte și au dominat de o manieră autoritară partida.
Paradela a marcat primul său gol în SuperLigă și i-a adus pe olteni în avantaj, grație reușitei semnate în minutul 58, iar Baiaram, intrat de un minut pe teren, a marcat pentru 3-1 în minutul 73.
Benga a redus din diferență în minutul 90+2, dar după numai un minut, Alex Mitriță a punctat pentru 4-2 și i-a scăpat pe olteni de emoții!
Astfel, Universitatea Craiova a câștigat toate cele trei puncte puse în joc și a adunat patru puncte. De cealaltă parte, UTA a rămas cu un singur punct după două etape.
VIDEO cu rezumatul meciului Universitatea Craiova - UTA Arad 4-2:
"Va fi un meci foarte greu, UTA a jucat în prima etapă contra Rapidului şi a demonstrat că e o echipă competitivă, cu un joc foarte bun. Îmi doresc să vină şi prima victorie în această ediţie de campionat.
Vreau ca echipa să arate bine pentru că e important să îi atragem pe suporteri de partea noastră, să vină în număr mare la stadion. Mircea Rednic e un antrenor cu experienţă, a avut rezultate la toate echipele la care a fost.
Dar sper ca totuşi noi să câştigăm, iar victoria să vină în urma unui joc bun. Intrăm într-un ritm mai alert, cu multe meciuri, iar eu sper ca echipa noastră să facă faţă. Au venit şi jucători noi, încet-încet se adaptează şi ei la ceea ce vrem noi", a afirmat Costel Gâlcă.
Mircea Rednic știe că oltenii vor pune presiune maximă în startul meciului Universitatea Craiova - UTA
„În primul rând, la Craiova îmi doresc să intrăm mult mai bine decât am făcut-o cu Rapidul și spun asta pentru Rapidul era o echipă nouă, cu antrenor nou și cu un sistem nou. Iar eu știu ce înseamnă, căci și eu am jucat și am și câștigat campionatul la Rapid cu 3-5-2 sau 5-3-2, cum vrei să pui și asta necesită timp mult. Iar la Craiova va fi cu totul altceva.
La meciurile de acasă, cei de la Craiova vin cu presiune, încearcă să pornească atacuri de sus, să nu lase adversarii să-și facă jocul. Clar o să fie un meci foarte greu, dar suntem pregătiți și ne jucăm șansa noastră, avem numai de câștigat.
Craiova și-a anunțat dorința de a câștiga campionatul și cupa și la ce investiții se fac acolo, mi se pare corect și realist să-ți propui performanța”, a declarat experimentatul Mircea Rednic.
- Din cele 40 de meciuri directe în LIga 1, Universitatea Craiova are 22 de victorii, UTA a câștigat de 10 ori, iar 8 partide s-au terminat la egalitate.
- În sezonul 2023-2024, Universitatea CRaiova a câștigat cu 3-0 în Bănie și a terminat 2-2 la meciul considerat în deplasare. S-au întâlnit și în Cupa României, în grupe: Universitatea Craiova - UTA 0-1