Universitatea Craiova, gata să dea lovitura! Mihai Rotaru vrea un internațional român
articol scris de Digi Sport29.03.2024, 15:23
Mihai Rotaru a făcut deja planul Universității Craiova pentru sezonul următor.
Europa League: FCSB - Midtjylland, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Manchester United - PAOK, joi, 22:00, DGS 2
Patronul ”Juveților” își dorește titlul SuperLigii, dar și calificarea în grupele unei competiții europene. Pentru a realiza aceste obiective, Rotaru e gata să facă unul dintre cele mai importante transferuri din SuperLiga.
Mihai Rotaru îl vrea pe Alex Cicâldău
Finanțatorul Universității Craiova este gata să dea lovitura și să îl repatrieze pe Alexandru Cicâldău (26 de ani).
Mijlocașul central este împrumutat în acest sezon la Konyaspor, însă turcii au anunțat deja că acesta nu va mai rămâne la ”verzi” și se va întoarce în vară la Galatasaray.
De acest lucru vrea să profite chiar Mihai Rotaru, după cum anunță cei de la gsp.ro. Milionarul vrea să îl aducă pe Cicâldău înapoi la Craiova și are deja planul făcut.
În vara anului 2022, fotbalistul pleca la Galatasaray în schimbul a 6,5 milioane de euro. Conform sursei citate, Mihai Rotaru mai are de primit încă 500.000 de euro din partea grupării ”Cim Bom Bom”, însă ar fi gata să renunțe la această sumă dacă l-ar primi pe Alex Cicâldău înapoi.
- Alexandru Cicâldău a jucat timp de trei sezoane pentru Universitatea Craiova, între anii 2018 și 2021.
- 3,3 milioane de euro este cota de piață a lui Alex Cicâldău, potrivit transfermarkt.com.
Alex Cicâldău nu va mai continua la Konyaspor
Chiar dacă este titular indiscutabil la Konyaspor, șefii formației din Turcia au luat decizia finală în viitorul lui Alex Cicâldău.
”Alexandru Cicaldau, care joacă sub formă de împrumut la actuala echipă, nu va continua. Îi vom mulțumi acestui jucător și ne vom despărți.
Jucătorul român, pe care echipa alb-verde l-a semnat la începutul sezonului sub formă de împrumut de la Galatasaray, a provocat o mare dezamăgire și nu a putut contribui decât cu un singur gol în 28 de meciuri”, notează sursa citată.
Etichete: transfer , universitatea craiova , galatasaray , superliga , superlig , konyaspor , alex cicaldau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cu puțin înainte de alegeri, la insistențele Kamalei Harris, echipa de campanie a intrat în jocul...