Universitatea Craiova, din nou afectată de COVID-19. Doi jucători de bază au fost testați pozitiv
articol scris de Digi Sport12.11.2020, 13:15
Pandemia de coronavirus afectează din nou Universitatea Craiova, alți doi jucători din lotul oltenilor fiind testați pozitiv.
Champions League: Liverpool - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Aston Villa - Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2
UPDATE, 13:15: Alexandru Cicâldău și Ștefan Baiaram sunt cei doi jucători testați pozitiv, potrivit as.ro.
Două cazuri noi de COVID-19 la Universitatea Craiova
Clubul din Bănie a anunțat că jucătorii testați pozitiv sunt asimptomatici.
? Din păcate, doi dintre fotbaliștii echipei noastre au fost depistați pozitiv în urma testării COVID-19. Aceștia sunt asimptomatici și le dorim însănătoșire grabnică.
Posted by Universitatea Craiova on Thursday, 12 November 2020
Joia trecută, Nicușor Bancu a fost depistat cu noul coronavirus și a ratat convocarea la echipa națională pentru meciurile cu Belarus, Norvegia și Irlanda de Nord.
Anterior, Ștefan Vlădoiu, George Cîmpanu, Vladimir Screciu și Bogdan Vătăjelu au fost și ei testați pozitiv.
Cârţu cere ca jucătorii infectaţi să joace dacă sunt asimtomatici, chiar dacă îi pune în pericol pe ceilalţi
Cârţu susţine că jucătorii infectaţi cu COVID-19, care nu au simptome, trebuie lăsaţi să joace. Fostul mare jucător al oltenilor a avut, prin telefon, un dialog în contradictoriu cu Vali Moraru, deranjat de varianta aberantă susţinută de Sorin Cârţu.
"Bancu are COVID, ce să păţească? Dar Bancu este este pozitiv la COVID, nu este bolnav de COVID! În țara asta ați văzut cum se dă, 10.000 de pozitivi. Păi, spune-ne, bă, câți sunt bolnavi și câți rămân pozitivi. Câţi trimiţi acasă şi pe câţi îi bagi în spital.
Aşa și cu Bancu, el n-are nişte simptome. Dar, toata lumea 'nu trebuie să joci', 'nu trebuie să faci aia", pentru că așa sunt comenzile. Am luat-o razna, am înnebunit!”, a spus Sorin Cârțu, la Digi Sport.
"Ştiţi cumva ce a păţit domnul Rotaru?", a intervenit Decebal Rădulescu, prezent în platou.
"În ultimele zile a fost o medie de 6-7.000 de bolnavi. Păi, unde sunt, băi, 70.000 de bolnavi internaţi? Că am văzut că sunt doar 12.000 internaţi".
Realizatorul Vali Moraru, vizibil deranjat, l-a întrebat: "Domnule Cârţu, aţi văzut pe undeva în Europa vreun fotbalist pozitiv care intră pe teren? Nu, nu vă înţeleg la treaba asta! Astea sunt comenzile? Comenzile cui?"
Sorin Cârţu: Nu-i mai acoperiţi, că-i acoperiţi! Tot ceea ce se întâmplă în lumea asta, voi acoperiţi! Că le daţi apă la moară cu toate astea. Să declare tot timpul cine e infectat, cine e bolnav.
Vali Moraru: Păi, bun, Bancu e infectat, trebuie să joace fotbal?
Sorin Cârţu: Da, să joace! Dacă nu are simptome pentru ce îl ţii?
Vali Moraru. Pentru că îl infectezi pe celălalt de lângă tine.
Sorin Cârţu: Nu, şi dacă-l infectezi ce?
Vali Moraru: Pentru că dacă se infectează, e bolnav şi moare în spital! Domnu' Cârţu, haideţi că ajungem pe alte ...
Sorin Cârţu: N-ajungem pe nimic. Să fim realişti!
Vali Moraru: Bine, domnule Cârţu. Vorbim când ne-am găsi în spital şi discutăm acolo.
De la Craiova, Ovidiu Costeşin şi Mihai Rotaru au trecut prin momente extrem de dificile din cauza noului coronavirus, dar Sorin Cârţu, care a fost şi el bolnav , dara a avut o formă uşoară, nu vede nimic aiurea dacă Bancu ar juca.
Etichete: liga 1 , universitatea craiova , nicusor bancu , covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un purtător de cuvânt al platformei TikTok a respins îngrijorările formulate de Consiliul Naţional...