Unirea Slobozia - FCSB 2-2. Gazdele au reușit ”remontada”! Andrei Dorobanțu, gol superb la debutul în SuperLiga
19.07.2024, 23:59
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Unirea Slobozia și FCSB au remizat, scor 2-2, în cadrul etapei a doua din SuperLigă.
Meciul dintre Unirea Slobozia și FCSB a putut fi urmărit pe Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport, de abonații Digi România.
Unirea Slobozia - FCSB 2-2. Formația lui Adrian Mihalcea mai face o ”victimă”, după ce a învins-o pe Farul
Unirea Slobozia a început mai bine meciul și a ratat o ocazie importantă de a deschide scorul prin Afalna. În cele din urmă, FCSB a deblocat tabela de marcaj în minutul 34, prin Mihai Lixandru, dar gazdele au restabilit egalitatea la doar două minute distanță prin Filip Ilie.
Campioana României a primit o lovitură de la 11 metri în minutul 54, după un fault comis de Marius Antoche asupra lui Darius Olaru, iar căpitanul roș-albaștrilor a marcat de la punctul cu var.
Scorul final a fost stabilit de Andrei Dorobanțu cu un gol superb marcat din afara careului în minutul 89.
În urma acestui rezultat, formația lui Adrian Mihalcea a urcat pe primul loc în SuperLigă, cu patru puncte. De cealaltă parte, FCSB este pe poziția a șasea, cu două puncte.
VIDEO Rezumatul meciului Unirea Slobozia - FCSB 2-2:
Unirea Slobozia și FCSB nu s-au întâlnit niciodată până acum, nici măcar în vreo partidă de pregătire. Astfel, vineri seară se va consemna prima înfruntare între cele două echipe.
În prima etapă a noului sezon din SuperLiga, Unirea Slobozia a produs surpriza și a învins-o pe Farul, scor 1-0.
De partea cealaltă, FCSB s-a încurcat pe teren propriu cu ”U” Cluj, scor 1-1.
După meciul cu Unirea Slobozia, pentru FCSB urmează meciul cu Macabi Tel Aviv din turul doi preliminar al UEFA Champions League.
Vlad Baban va arbitra Unirea Slobozia - FCSB
Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a anunțat că la meciul aminit a fost delegat Vlad Baban, arbitru ieșean care a fost promovat în această vară de CCA în lotul pentru SuperLiga.
Baban va fi ajutat de tușierii Florian Alexandru Vişan și Adrian Vornicu. În camera VAR se vor afla Claudiu Marcu și Ovidiu Artene, potrivit news.ro.
În sezonul 2023/2024, Băban a făcut parte din lotul de arbitri pentru Liga 2.
Adrian Mihalcea a prefațat meciul cu FCSB
”O echipă extraordinar de bună, cu un lot care se află în primele 2 din Liga 1. Avem nevoie de organizare, de determinare, să lăsăm emoțiile și să ne ridicăm la nivelul competiției. Băieții știu deja cum e să obții un rezultat bun.
Obiectivul nostru este ca la final să fim felicitați, momentan e nevoie de muncă, sacrificii și de voie bună.
Eu am dat câteva goluri în meciurile cu FCSB, unele au fost foarte importante. Totalul nu îl mai țin minte. De când sunt antrenor nu am reușit să scot nici măcar un punct împotriva celor de la FCSB. Poate chiar se va sparge gheața”, a spus Adrian Mihalcea, potrivit AS.ro.
Ce a spus Elias Charalambous despre meciul cu Unirea Slobozia
”Jucăm al doilea meci al campionatului cu o echipă care a venit din liga secundă, dar care a arătat că e competitivă și că nu i-a fost ușor Farului să o învingă. Știm bine că obiectivul nostru e să luăm cele trei puncte.
Slobozia e o echipă organizată. Știm bine stilul lor de joc. E o echipă care așteaptă și care contraatacă foarte bine. Ne pregătim de acest joc și vom da totul ca să câștigăm cele trei puncte.
Nu știu ce șanse au să ne bată, dar știu că noi trebuie să fim în cea mai bună formă a noastră. Nu e niciun meci ușor în ligă. Asta arată și nivelul din campionat. Trebuie să facem totul perfect, ca să câștigăm acest meci.
(n.r. Ce vrei să vezi mâine de la echipă?) Ce vreau să văd mereu. Să respecte planul, să fie agresivi. Să joace ca o echipă mare. Asta cerem jucătorilor să facă în toate meciurile”, a spus Elias Charalambous, la conferința de presă.