Exclusiv Unde s-au ”rupt” relațiile dintre Nicolae Dică și Mihai Pintilii și cum i-a ”pierdut” fostul antrenor pe jucătorii FCSB-ului
articol scris de Digi Sport12.11.2022, 07:57
Nicolae Dică (42 de ani) și-a dat demisia de la FCSB pe 1 noiembrie, iar la o săptămână a început un dialog de la distanță, cu replici ”tăioase”, cu fostul colaborator Mihai Pintilii (38 de ani), actualul principal al echipei.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Totul a început după meciul cu Rapid, câștigat 3-1, când Mihai Pintilii a spus că le-a ”redat plăcerea” de a juca fotbaliștilor și a escaladat la finalul confruntării cu Oțelul Galați, 0-0, când cei doi s-au acuzat reciproc de lipsă de respect.
Momentul în care s-ar fi ”rupt” relațiile dintre Nicolae Dică și Mihai Pintilii
Helmut Duckadam crede că relațiile dintre Nicolae Dică și Mihai Pintilii au fost încordate de la început, pentru că, odată cu venirea fostului mijlocaș ofensiv, rolul actualului ”principal” de la FCSB nu a fost la fel de important în staff, aceeași situație în care s-a regăsit și Thomas Neubert, care era mai implicat în viața echipei decât un simplu preparator fizic.
De asemenea, fostul mare portar a transmis că și ”aroganța” lui Nicolae Dică a dus la răcirea relațiilor.
”Jucătorii, o parte din ei, Pintilii și Neubert îl știau pe Dică și nu cred că și-au dorit să revină la FCSB. Dică are o aroganță care e supărătoare.
Dică a venit cu staff-ul lui și sunt convins că Pintilii și Neubert nu au mai fost în grațiile lui. La acele ședințe, nu știu ce putere aveau Pintilii și Neubert.
Dică a venit cu doi oameni în staff, iar ei erau în plus. Cu siguranță au simțit și jucătorii, care erau mai apropiați de Pintilii și de Neubert”, a declarat Helmut Duckadam, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Helmut Duckadam: ”Dică a venit cu o strictețe”
Helmut Duckadam consideră că Nicolae Dică a pierdut, pe parcursul mandatului, și susținerea jucătorilor, din cauza unei anumite stricteți pe care fotbaliștii nu au mai agreat-o.
”Dică a și venit cu o strictețe, cu o distanțare față de jucători. Jucătorii români nu-s învățați cu aceste lucruri, vor să fii mai apropiat”, a spus Helmut Duckadam.
Etichete: nicolae dica , mihai pintilii , helmut duckadam
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...