Unde a ajuns să joace Jordan Mustoe, jucătorul adus de Rednic la Dinamo în 2019. A trecut prin Oman și liga a treia din Belgia
articol scris de Digi Sport15.07.2021, 15:48
Jordan Mustoe (30 de ani) a fost adus la Dinamo în 2019 de Mircea Rednic, dar a fost dat afară după două luni, timp în care a jucat trei meciuri, pentru că nu a impresionat.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Fundașul englez a fost prezentat ca fiind crescut de Liverpool, a trecut și pe la juniorii lui Wigan, club care l-a promovat și la echipa mare, dar a mai trecut și pe la Barnet, Morecambe, Carlisie United, Bury, Wycombe Wandeders și Accrington Stanley, toate în Anglia.
Ce s-a ales de Jordan Mustoe, jucătorul adus de Rednic la Dinamo în 2019
În 2019, după o experiență în Belgia și una în Finlanda, Mustoe ajungea la Dinamo. În martie a devenit liber de contract și, după șase luni, și-a găsit echipă. A semnat în Oman, cu Al-Nasr SC, unde a jucat până în ianuarie 2021.
La începutul acestui an, Mustoe a revenit în Belgia, dar nu în prima ligă, unde a jucat pentru Wasterloo, ci în liga a treia, la Patro Eisden Maasmechelen.
În această vară, Mustoe a semnat cu o altă echipă, Finn Harps, din prima ligă irlandeză.
În 2019, Mustoe a plecat cu scandal de la Dinamo după ce a acuzat, prin vocea impresarului său, că i-a fost falsificată semnătura de pe acordul de rezilierea a contractului.
"El nu a semnat niciun acord de reziliere. E posibilă o falsificare a semnăturii jucătorului, pentru că el nu a semnat nimic, ieri. Mă voi prezenta cu avocatul și vom urma toate căile legale pentru a ne cere drepturile noastre", spunea atunci impresarul jucătorului, Laurette Nogo, pentru Digi Sport.
Etichete: dinamo , mircea rednic , jordan mustoe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru...