Un nou transfer în Bănie: prea slab pentru FCSB, bun pentru Universitatea Craiova. Vârful care vine să-l concureze pe Koljic
09.08.2020, 23:16Universitatea Craiova continuă campania de achiziții spectaculoasă. După ce s-a aflat că este aproape să-l transfere pe Paul Papp (30 de ani), clubul din Bănie vrea să se întărească și în linia ofensivă.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Potrivit ultimelor informații, Alexandru Tudorie (24 de ani) va ajunge sub comanda lui Cristiano Bergodi, urmând să-i facă concurență în atac lui Elvir Koljic.
Vârful născut la Galați și cotat la 550.000 de euro pe site-urile de specialitate ar urma să semneze un contract cu oltenii luni, 10 august, conform Antena Sport.
Tudorie, dat afară de Gigi Becali de la FCSB
Tudorie este sub contract cu rușii de la Arsenal Tula, dar în ultimul sezon a fost împrumutat la Voluntari, unde a marcat trei goluri. Atacantul are contract cu gruparea din Rusia până în 2023.
În 2015, după ce jucase la Oțelul Galați, Alexandru Tudorie era transferat de Gigi Becali la FCSB. 250.000 de euro a plătit finanțatorul bucureștenilor pentru vârful de 1,92 metri.
Atacantul gălățean nu s-a impus la FCSB și după câteva împrumuturi la Voluntari a fost lăsat liber de contract.
Etichete: universitatea craiova , gigi becali , alexandru tudorie , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...