Un nou eșec al strategiei de la FCSB! Roș-albaștrii au cel mai ”pitic” fundaș central din Liga 1
29.09.2018, 16:54FCSB se află pe primul loc în Liga 1 și este calificată în optimile de finală ale Cupei României, dar a terminat deja aventura cu Europa, după ”dubla” cu Rapid Viena din play-off-ul UEFA Europa League. Dincolo de aceste aspecte, ceea ce contează este faptul că jocul roș-albaștrilor este departe de pretențiile patronului iar Nicolae Dică (38 de ani) mai are doar câteva etape pentru a-și salva postul. Pentru asta, tehnicianul trebuie să câștige tot, chiar dacă are mari probleme de efectiv, mai ales în apărare, ”călcâiul lui Ahile” al vicecampioanei.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Roș-albaștrii au un lot foarte numeros, dar nu este deloc echilibrat pentru că la fundașii centrali sunt mari probleme. Cum Marko Momcilovic și Mihai Bălașa sunt accidentați și vor mai lipsi cel puțin o lună, Dică a apelat iar la improvizații. I-ar fi plăcut să-l mute în spate pe Mihai Pintilii, numai că și acesta este accidentat, astfel că a apelat la serviciile lui Junior Morais (32 de ani), de meserie fundaș stânga. Tehnicianul roș-albaștrilor nu se mai poate plânge acum de lipsa soluțiilor, din moment ce s-a compromis și a spus că nu mai vrea fundași centrali pentru că are soluții fiabile în lot. Asta după ce toată vara s-a plâns încontinuu că vrea cel puțin un apărător central.
Situația putea fi chiar disperată dacă nici Bogdan Planic nu ar fi jucat duminică la Târgu Mureș cu FC Hermannstadt. Accidentat ușor după meciul cu Dunărea Călărași, sârbul a fost menajat în Cupă și a intrat abia de vineri în programul echipei. În aceste condiții, Dică va trimite pe teren un cuplu inedit de fundași centrali; Planic (1,91), Morais (1,76). Rămâne de văzut cum se va descurca brazilianul, pentru că înălțimea nu-l va ajuta deloc, astfel că multe acțiuni ofensive ale adversarilor îl vor viza în mod direct. Ca să nu mai spunem că între el și colegul sârb există o diferență de 15 cm.
FC Hermannstadt - FCSB, din etapa a 10-a a Ligii 1, programat duminică, 30 septembrie, de la ora 21:00, la Târgu Mureș, va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Meciul va fi transmis și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Mai mult, Morais va deveni cel mai ”pitic” fundaș central din Liga 1, dar și unul dintre cei mai mici din fotbalul actual. MM Stoica, directorul sportiv al FCSB, a sărit în apărarea lui Dică și a spus că și Barcelona a apelat la astfel de stratageme. "Atâta timp cât Barcelona a reușit să facă rezultate cu un mijlocaș, Javier Mascherano, transformat în fundaș central, și cu un fundaș stânga ca Eric Abidal, transformat în fundaș central, atunci ar trebui să facem și noi rezultate cu Junior sau cu Filip, sau ce alți jucători vor fi încercați pe poziția de fundaș central", a mai spus Mihai Stoica.
Problema este că fotbaliști precum Mascherano sau Abidal au fost jucători excepționali, care au și funcționat brici într-un sistem foarte bine pus la punct de către fostul antrenor al catalanilor Pep Guardiola, într-o echipă care pasa foarte mult.
MM a fost contrazis destul de repede de Dinu Gheorghe, unul dintre oamenii care-l știu foarte bine pe Morais. ”Au mari probleme de lot. La nivelul Ligii 1, Junior Morais poate cu Sibiul să ducă un meci întreg, dar îi va fi greu să ducă un meci împotriva Craiovei, spre exemplu sau cu CFR sau cu Astra. Nu știe zonele, e greu de tot să joace acolo. El e jucător cu viteză bună, tehnică bună, dar în primul rând n-are joc aerian pentru acel post și s-a văzut asta și la Zlatna. După Pintilii, cei de la FCSB se confruntă cu aceste probleme grave! Grave pentru că n-au solutii!”, a spus fostul președinte din Liga 1, prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Special”.
Etichete: mm stoica , dinu gheorghe , junior morais , fcsb , hermannstadt - fcsb live video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...