Un jucător feroez la Dinamo. A fost adversarul României, în preliminariile Euro 2016
31.01.2016, 13:06Dinamo mai face un transfer în această iarnă. Feroezul Kaj Leo Bartalsstovu, care are şi cetăţenie daneză, a venit în România cu o cursă aeriană din direcţia Berlin şi urmează să semneze cu echipa pregătită de Mircea Rednic.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
„Sunt încântat ca voi juca în România. Dacă trec vizita medicală, voi fi jucătorul lui Dinamo, ne-am înţeles din punct de vedere al contractului. Este cel mai important pas din carieră. Ştiu că Dinamo este o echipă de tradiţie, care are cei mai frumoşi fani din România. Abia aştept derby-urile cu Steaua, cred că vor fi lucruri incredibile.
Sper să pot schimba imaginea românilor despre fotbaliştii din Insulele Feroe. Sunt un jucător tehnic, de picior stâng şi îmi place să joc pe ambele benzi. Dar dacă antrenorul îmi cere, pot evolua şi ca atacant”, a spus Bartalsstovu, la Aeroportul Otopeni.
În vârstă de 24 de ani, mijlocaşul este liber de contract după despărţirea de formaţia norvegiană Levanger, iar în trecut a mai evoluat la Vikingur, echipă cu care a vizitat România ca adversar al Petrolului, în 2013, în preliminariile Europa League.
De asemenea, Bartalsstovu a jucat împotriva României în preliminariile Euro 2016. Feroezul a fost rezervă la Ploieşti, în meciul tur, dar la Torshavn, în ultimul joc din grupă, s-a aflat pe teren pe toată durata întâlnirii.
Până acum, noul jucător al alb-roşiilor a strâns 5 selecţii în naţionala Insulelor Feroe, fără a reuşi să marcheze vreun gol.
La nivel de club, palmaresul său cuprinde două Cupe ale Insulelor Feroe, câştigate alături de Vikingur, în 2012 şi 2013.
Etichete: dinamo , insulele feroe , preliminarii euro 2016 , kaj leo bartalsstovu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...