Video ”Un gol cum rar se vede”, anulat de VAR. Dan Petrescu nu s-a abținut și a fost eliminat de pe banca CFR-ului
articol scris de Digi Sport11.08.2024, 22:57
”Un gol cum rar se vede” a fost anulat de VAR la meciul dintre CFR Cluj și Unirea Slobozia, din etapa a 5-a a SuperLigii, dar nu înainte ca Dan Petrescu (56 de ani) să-și strige nemulțumirea la marginea terenului.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Dan Petrescu, eliminat după ”golul cum rar se vede” anulat de VAR
În minutul 39 al meciului din Gruia, Florin Purece a înscris un gol superb de la distanță. Mingea șutată de mijlocașul Unirii Slobozia s-a dus direct în vinclul porții apărate de Răzvan Sava.
”Un gol cum rar se vede!”, au exclamat comentatorii Digi Sport, după ce au privit execuția lui Florin Purece.
În momentul în care Florin Purece se bucura alături de colegii săi, Dan Petrescu a fost vehement pe marginea terenului și i-a cerut centralului Andrei Chivulete să verifice faza la VAR. Antrenorul a fost avertizat cu galben.
În cele din urmă, reușita lui Purece a fost anulată pentru ofsaid la colegul său din atac. Deși golul le-a fost anulat celor de la Unirea Slobozia, Dan Petrescu nu s-a abținut.
Bursucul și-a continuat tirada la adresa arbitrilor, iar Chivulete a luat măsuri, l-a avertizat din nou, iar, în cele din urmă, l-a eliminat în minutul 42.
Astfel, Dan Petrescu ratează cel puțin meciul din etapa viiitoare al CFR-ului, contra celor de la Oțelul.
VIDEO cu reușita anulată a lui Florin Purece și eliminarea lui Dan Petrescu
Etichete: dan petrescu , florin purece , var , video cfr cluj unirea slobozia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...