Un fost junior de la AZ Alkmaar a semnat cu Pandurii. "E un jucător polivalent"
09.02.2017, 11:28Mijlocaşul olandez Jeffrey Ket, care a evoluat ultima dată la echipa slovacă AS Trencin, a fost achiziţionat de Pandurii Târgu Jiu, a anunţat site-ul oficial al grupării gorjene.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ket, în vârstă de 23 de ani, a semnat un contract cu Pandurii Târgu Jiu până la finalul sezonului, cu drept de prelungire. Jucătorul olandez va efectua, joi, vizita medicală la Craiova, iar apoi va intra în programul de pregătire al antrenorului Flavius Stoican.
"E un jucător olandez pe care l-am urmărit de mai mult timp şi am finalizat discuţiile luni pentru transferul său, marţi el sosind deja la Târgu Jiu. Am semnat cu el pe o perioadă de şase luni, cu opţiune de prelungire. Este vorba de Jeffrey Ket, care a jucat ultima oară la AS Trencin, în Slovacia.
A jucat şi în preliminariile Ligii Campionilor, este un jucător polivalent care joacă şi fundaş central şi mijlocaş la închidere, dar la Trencin a fost folosit mai mult fundaş dreapta. Sper să ne ajute foarte mult. L-am urmărit mult pe acest jucător împreună cu antrenorul şi am decis că avem nevoie de el”, a declarat Robert Bălăeţ, directorul sportiv al gorjenilor.
Jeffrey Ket a făcut junioratul la AZ Alkmaar unde a evoluat pentru echipele U-19 şi U-21, dar şi două sezoane pentru prima echipă din prima ligă. Următoarele două sezoane a jucat pentru formaţii din liga a doua olandeză la FC Dordrecht, Telstar şi FC Oss, iar în acest sezon a fost transferat, din vara anului trecut, la AS Trecin din Slovacia, formaţie pentru care a evoluat în 12 partide şi a marcat un gol.
Etichete: pandurii , transfer pandurii , ket
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...