Un fost jucător de la FCSB a semnat cu Gaz Metan: "Am o relaţie foarte bună cu Edi Iordănescu"
11.01.2019, 17:09Marian Pleaşcă, fostul fundaş dreapta al FCSB, e marele pariu al lui Edi Iordănescu la Gaz Metan. Apărătorul a fost azi prezentat oficial la Mediaş.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Iordănescu jr îl cunoaște foarte bine pe Pleașcă de pe vremea în care ambii au activat la Pandurii, astfel că tehnicianul le-a transmis șefilor clubului că garantează el pentru jucător. Pleașcă a semnat azi, dar nu vine ca titular la Gaz Metan. Postul de fundaș dreapta este al lui Valentin Crețu (30 de ani), unul dintre fotbaliștii experimentați ai ardelenilor, numai că acesta are deja 9 cartonașe galbene, astfel că de acum înainte pentru fiecare cartonaș galben încasat va fi suspendat o etapă.
Pleaşcă a recunoscut că Edi a avut un rol important în transferul său şi a vorbit despre aşteptările pe care le are.
"Am o relaţie foarte bună cu Edi Iordănescu, am lucrat împreună, ştiu ce fel de om e şi cum lucrează. E un club serios, cu stabilitate financiară şi, în ziua de azi, contează foarte mult. Este o provocare, un nou început; îmi doresc să fiu sănătos şi să ne îndeplinim obiectivul. Putem ăa ajungem şi în play-off. E o luptă destul de grea, dar avem o echipă bună, un antrneor bun, sper să ne îndeplinim obiectivul", a spus Pleaşcă la prezentarea oficială.
Pleașcă putea câștiga la FCSB o avere
În septembrie 2018, FCSB a renunțat definitiv la serviciile lui Pleașcă. Fotbalistul mai avea contract cu FCSB până în 2021 și era renumerat lunar cu 10.000 de euro. Chiar dacă ajunsese să se antreneze separat de restul lotului după revenirea de la Voluntari, Pleașcă avea motive să continue cu roș-albaștrii pentru că putea ajunge să câștige 120.000 de euro în acest sezon, chiar dacă nu prindea niciun minut în tricoul echipei lui Mihai Teja.
Etichete: marian pleasca , marian pleasca fcsb , marian pleasca gaz metan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...