Exclusiv Un fost jucător al Rapidului, convins că Gigi Becali a dat lovitura cu Luis Phelipe. ”O să fie o super afacere”
articol scris de Digi Sport10.12.2023, 10:49
FCSB l-a transferat pe Luis Phelipe (22 de ani) de la Poli Iași, în schimbul sumei de 200.000 de euro.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Formația din Copou va păstra și 20% dintr-un eventual transfer. Brazilianul va ajunge la București după 16 ianuarie, când se va deschide fereastra de transferuri în SuperLigă.
Emil Dică a confirmat interesul lui Rapid pentru Luis Phelipe
Emil Dică (41 de ani), fostul mijlocaș al celor de la Rapid, a declarat că și formația din Giulești și l-a dorit pe Phelipe, dar conducerea clubului s-a decis mult prea târziu. Dică susținut că atacantul brazilian este foarte talentat și că în scurt timp va atrage atenția unor mari cluburi.
”Acum două zile s-au gândit prea târziu la Luis Phelipe. Semnase deja cu FCSB. Dacă eu nu gândeam cu voce tare când eram împreună cu Leo Grozavu, acest jucător nu ar fi ajuns la Poli Iași, ci la Botoșani.
M-aș fi bucurat să îl văd pe Luis Phelipe în tricoul lui Rapid. E un jucător talentat și nu cred că va sta mult la FCSB.
Cred că i se va achita acea clauză de reziliere, de care am văzut că e 15 milioane de euro. O să fie o super afacere. Gigi Becali a dovedit iar că a făcut o mișcare bună și a avut fler.”, a spus Emil Dică la Digi Sport Matinal.
Luis Phelipe a ajuns doar de cinci luni în România
Phelipe a reușit deja să impresioneze în campionatul României, după ce Poli Iași l-a transferat din țara natală, de la Atletico Clube Goianiense, gratis.
Din vară și până acum, Phelipe a bifat 18 meciuri în campionat pentru Poli Iași. În tot acest timp, brazilianul a marcat trei goluri și a oferit tot atâtea assisturi.
Etichete: rapid , emil dica , transfer fcsb , luis phelipe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...