Un filantrop la conducerea lui Dinamo. Pe cine aduce Cortacero în locul lui Bălănescu: "E foarte profesionist"
articol scris de Digi Sport28.09.2020, 12:45
Noul patron de la Dinamo, Pablo Cortacero, a anunțat că sarcinile președintelui Bogdan Bălănescu vor fi preluate de un director general spaniol.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cortacero vrea să schimbe din temelii clubul Dinamo, iar acest lucru este cât se poate de vizibil. După ce l-a înlocuit pe Ionel Dănciulescu cu Rufo Collado, Pablo Cortacero a vorbit despre situația lui Bogdan Bălănescu: "Acum vom organiza totul și la birouri, cu noul director general. Ne vor ajuta să facem un club și mai mare.
Noul director general al lui Dinamo este o persoană foarte pregătită. A fost antrenor de fotbal, a fost la Compostela. A scris multe cărți și e foarte profesionist. Cred că va ajuta foarte mult în noua structură a lui Dinamo. Numele lui este Alex Couto", a spus Pablo Cortacero, pentru site-ul doardinamo.ro.
Există șanse mari ca Bogdan Bălănescu să rămână în club, pentru că acesta are relații bune cu FRF, unde ocupă o poziție în Comitetul Executiv.
Cine este Alex Couto Lago
Fost antrenor, Alex Couto Lago are de asemenea un master obținut la Universitatea din Murcia. La bază, el este licențiat în economie și administrarea afacerilor la Universitatea din Santiago de Compostela.
Lago a antrenat câteva echipe mici de-a lungul timpului, cum afr fi SD Ordenes, SC Compostela, Atletico Ribeira, Montaneros de la Coruna, deși are licența Pro.
Alex Couto Lago a fost și comentator pentru un post TV din Spania, TVG2. Într-o perioadă a ținut cursuri la Universitatea Miquel de Cervantes din Valladolid, iar în timpul liber a reușit să scrie și câteva cărți, cum ar fi ”Marile școli ale fotbalului modern” sau ”Fotbal total. Tacticile care au schimbat istoria”.
Etichete: conducere dinamo , patron dinamo , presedinte dinamo , bogdan balanescu , pablo cortacero , alex couto lago
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...