Un dinamovist critică: "E o mare problemă că ultrașii decid. Nu e corect. Chiar nu au găsit pe cineva care să conducă?"
articol scris de Digi Sport15.04.2021, 16:28
Fanii-acționari ai lui Dinamo sunt criticați tocmai de un mare dinamovist. Florin Prunea nu poate înțelege cum de "ultrașii decid" la echipă.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Fostul mare portar și apoi conducător al "câinilor" susține că așa ceva este inacceptabil, cu toate că suporterii au salvat practic echipa de la dispariție.
Florin Prunea: "Chiar nu au găsit pe cineva care să conducă?"
"E o mare problemă că ultrașii decid. Jos pălăria pentru ce fac, e excepțional că sunt 15.000 de cotizanți, dar nu e corect să decidă ei. Chiar nu au găsit pe cineva care să conducă? Clubul duce lipsă de un om cu experiență, care să decidă. Eu zic că mulți ar vrea să vină măcar să încerce", a spus Florin Prunea la ProX.
Nu este prima dată când Prunea îi critică pe fanii din acționariatul lui Dinamo. Fostul mare portar a "dat de pământ" cu decizia aducerii lui Akpala. Criticile sale s-au îndreptat în special spre Mario Nicolae. managerul sportiv al lui Dinamo.
"L-am văzut pe Akpala, eu cred că ar fi trebuit să se facă un control medical mai amănunțit, că Doamne ferește să nu se întâmple ceva pe teren cu el, l-am văzut și cum șchiopăta, de abia alerga. Ziceai că este un jucător de la Liga 6 și l-am pus să joace la Liga 1”, a spus Prunea zilele trecute.
Fanii-acționari ai lui Dinamo au strâns banii necesari pentru ca echipa să nu piardă baza de la Săftica
Între timp, fanii-acționari din DDB au reușit să strângă și ultimii bani necesari pentru ca echipa să nu piardă baza sportivă de la Săftica. Mai era nevoie de 35.000 de euro pentru achitarea unei datorii către ANAF chiar în ultima zi, iar suportarii au reușit să rezolve și această problemă.
Dinamoviștii au un final extrem de dificil de sezon, pe care îl abordează acum cu un nou antrenor, Dusan Uhrin jr., revenit la echipă. Cehul de 53 de ani a mai pregătit Dinamo în perioada 13 august 2019 - 9 martie 2020.
Etichete: dinamo , florin prunea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...