Un club din Liga 1, aproape de colaps: "La 1 septembrie am putea fi nevoiţi să închidem clubul!"
30.07.2017, 10:38Gaz Metan este în pragul colapsului. Dacă nu va găsi un sponsor puternic până la începutul toamnei, formaţia va cocheta cu falimentul.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După înfrângerea cu 3-0 în faţa CFR-ului, în direct la Digi Sport, Ioan Mărginean, preşedintele clubului din Mediaş, a vorbit despre problemele financiare grave pe care echipa lui Pustai le traversează.
Anul trecut, Gaz Metan a fost revelaţia campionatului, fiind la un pas să prindă play-off-ul în detrimentul lui Dinamo. Acum, echipa nu doar că este în insolvenţă, însă problemele sunt mai grave decât au crezut suporterii. Deşi planul de reorganizare a fost aprobat, clubul e tot mai departe de liniştea financiară vizată.
"Gaz Metan nu are probleme cu insolvenţa, are un plan de reorganizare aprobat pe trei ani, dar mi-e frică pentru că nu a venit nimeni lângă noi sezonul trecut, când am fost pe locul întâi în play-out. Nu ne mai permitem să aducem jucători, ne-au plecat cei mai buni fotbalişti.
E un ultim strigăt de disperare. Suntem nevoiţi să închidem clubul la 1 septembrie dacă nu vine nimeni lângă noi. Oricare din creditori poate cere falimentul pentru că nu putem pune în aplicare planul de reorganizare", a spus Ioan Mărginean, sâmbătă seară, la LookTV.
După trei etape din Liga 1, Gaz Metan e pe ultimul loc, cu un singur punct. Trupa din Mediaş e singura formaţie care nu a reuşit încă să marcheze în actuala stagiune.
Etichete: liga 1 , gaz metan , faliment liga 1 , gaz mentan faliment , faliment gaz metan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...