Un antrenor din SuperLigă le-a ”spionat” pe Dinamo și Petrolul și a tras o concluzie clară
articol scris de Digi Sport22.07.2024, 09:30
Dinamo a învins-o fără drept de apel pe Petrolul Ploiești, scor 4-1, într-un meci din etapa a doua a SuperLigii României.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Printre spectatorii de la acest meci s-a aflat și Neil Lennon, antrenorul Rapidului, care și-a spionat adversarii din tribune.
Pentru giuleșteni urmează un meci în deplasare, contra ”Lupilor galbeni”, programat luni, 29 iulie, de la ora 22:00, pe stadionul Ilie Oană.
Neil Lennon: ”Toate echipele din campionatul României sunt puternice. Este mult entuziasm iar jucătorii intră cu voință pe teren”
Antrenorul nord-irlandez a vrut în mod special să își urmărească adversarul din etapa următoare, însă Dinamo a fost echipa care a arătat un nivel ridicat de joc, întrucât a marcat de patru ori, prin Abdallah, Cîrjan, Selmani și Politic.
Totuși, cum niciun meci un seamănă cu altul, Neil Lennon se așteaptă la un meci dificil contra celor de la Petrolul Ploiești. Mai mult, antrenorul Rapidului consideră că toate echipele din campionatul intern pot pune probleme, iar nivelul de joc este unul ridicat.
”Echipa a jucat foarte bine. Au început grozav meciul și adversarii au găsit cu greu soluții. Mi-am făcut deja câteva idei despre felul în care joacă cei de la Petrolul. Meciul va fi însă la ei acasă, va fi cu totul diferit.
Dinamo a jucat bine. Stadionul este foarte frumos. A fost o atmosferă pe cinste. Chiar au jucat bine. Am spus-o și ieri la conferința de presă. Toate echipele din campionatul României sunt puternice. Este mult entuziasm iar jucătorii intră cu voință pe teren.
Ceea ce sper eu să reușesc este să îmi pun amprenta. Nu am noutăți în ceea ce privește jucătorii care vor ajunge la echipă. M-au impresionat câțiva jucători în această seară. Îl țin minte pe Cîrjan. L-am văzut o dată (n.r. la Arsenal), apoi a dispărut”, a declarat Neil Lennon la finalul partidei.
VIDEO cu rezumatul meciului Dinamo - Petrolul Ploiești 4-1
Zeljko Kopic, după Dinamo - Petrolul Ploiești: ”Am văzut că are ceva special (n.r.-Cîrjan)”
Zeljko Kopic a fost prezent la flash-interviu, iar antrenorul croat a oferit primele reacții după victoria convingătoare a formației sale. Acesta s-a declarat extrem de mulțumit de prestația jucătorilor săi, însă este conștient că echipa mai are lucruri de îmbunătățit.
Mai mult, antrenorul croat a avut cuvinte de laudă la adresa lui Cătălin Cîrjan, cel care a recidivat și în partida cu Petrolul, după ce a înscris și în prima etapă contra celor de la CFR Cluj.
”Bineînțeles că mai avem lucruri de îmbunătățit, dar am văzut lucruri pozitive în această seară. Cred că am meritat să câștigăm la trei goluri diferență.
Trebuie să rămânem pe aceeași strategie. Această perioadă de tranziție este foarte importantă pentru Dinamo.
Ar fi perfect să avem mereu eficiență 100%, dar nu o să fie mereu așa. Trebuie să fim și mai puternici la mijloc, să fim și mai puternici în dueluri.
Nu e vorba doar să înțeleagă ce le spun, contează și momentul în care vorbim. În sezonul trecut era o presiune foarte mare, dar acum e o energie diferită, aceea de a produce un fotbal bun.
Anul trecut l-am avut pe Pavicic care a fost excelent, iar acum îl avem pe Cîrjan. Am văzut că are ceva special, ceva nu e găsești la orice jucător. Mai sunt multe lucruri de îmbunătățit, dar a înscris goluri frumoase și cred că o să joace și mai bine.
Selmani a venit în iarnă și n-a fost într-o formă fizică bună, toată lumea a putut vedea asta. A muncit mult, iar acum traversează o formă mai bună, aleargă mult și ne permite să fim compacți, sunt mulțumit de el”, a declarat Zeljko Kopic la flash-interviu.
Etichete: rapid , neil lennon , dinamo - petrolul ploiesti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...