Un antrenor din SuperLigă a fost confirmat pentru sezonul următor: ”Rămâne la noi cel puțin un an!”
articol scris de Digi Sport04.06.2024, 13:11
Mircea Rednic (62 de ani) vrea să își ducă la bun sfârșit proiectul început la UTA Arad.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Puriul” dorește să-și păstreze un lot puternic la Arad, cu care să atace play-off-ul, în sezonul următor de SuperLigă.
Primarul orașului Arad, Călin Bibarț, a confirmat faptul că Mircea Rednic va rămâne antrenorul echipei UTA și în sezonul următor
Președintele clubului UTA, Alexandru Meszar, și primarul orașului Arad, Călin Bibarț, au confirmat că antrenorul Mircea Rednic va continua la ”Bătrâna Doamnă”, în sezonul 2024 - 2025.
”Vești bune: Mircea Rednic rămâne antrenorul echipei UTA! Vreau să îmi exprim satisfacția pentru faptul că antrenorul Mircea Rednic va continua să antreneze UTA și în sezonul următor.
În ciuda a ceea ce s-a vehiculat la nivel local, Rednic rămâne la noi, cel puțin un an. Subliniez faptul că Primăria Arad rămâne partener al clubului, inclusiv din punct de vedere financiar.
Primăria rămâne partenerul clubului UTA, dar în limitele permise de lege”, a declarat primarul Călin Bibarț, pe rețelele sociale.
- Rednic a preluat funcția de antrenor la UTA Arad în luna aprilie, a anului 2023.
- ”Puriul” a strâns 49 de partide pe banca arădenilor, printre care 20 de victorii, 16 egaluri și 13 înfrângeri.
- După ce a salvat-o pe UTA de la retrogradare, în primul sezon, Rednic a reușit să câștige play-out-ul cu arădenii, în al doilea mandat.
"În ciuda zvonurilor, antrenorul Mircea Rednic nu a fost pe picior de plecare de la UTA. În timp ce jucătorii erau în vacanţă, noi (n.r. conducerea clubului şi Mircea Rednic) am lucrat non-stop, dovadă că am şi prezentat deja prima achiziţie, un jucător care a mai lucrat cu 'Mister', în Belgia.
Şi vor urma şi alte transferuri în perioada următoare” a declarat Alexandru Meszar, președintele de la UTA.
Benjamin van Durmen a semnat cu UTA Arad
UTA a anunțat transferul lui Benjamin van Durmen prin intermediul unui comunicat postat pe rețelele sociale.
”Bun venit, Benjamin van Durmen! Mijlocașul central Benjamin van Durmen este de astăzi noul jucător al UTA-ei!
În vârstă de 27 de ani, belgianul a evoluat ultima dată tot în Superligă, la FCU Craiova 1948, pentru care a adunat 28 de jocuri în sezonul precedent, perioadă în care a punctat de 5 ori.
În carieră, van Durmen a mai evoluat la Mouscron în peste 90 de meciuri în prima ligă a campionatului belgian. Îi urăm bun venit în legendarul tricou roș-alb și îi dorim cât mai multe realizări!”, a transmis UTA, pe Facebook.
- 550.000 de euro este cota de piață a lui Benjamin van Durmen, potrivit Transfermarkt.
Etichete: mircea rednic , rednic uta , călin bibarț , mircea rednic confirmat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...