Ultimul meci al lui Marica la Steaua? Atacantul e anunţat titular. "11" inedit al lui Reghe
10.05.2016, 10:48Steaua joacă în această seară ultimul meci al sezonului din Liga 1. Cu locul 2 asigurat, roş-albaştrii se deplasează la Târgu Mureş, pentru partida cu ASA. Laurenţiu Reghecampf are nu mai puţin de 8 absenţi la această partidă, iar primul 11 va fi unul inedit.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
4 dintre elevii lui Reghe au intrat deja în vacanţă. Este vorba despre Pintilii, Adi Popa, Stanciu şi Varela. Primii 3 au intrat deja în concediu pentru că, cel mai probabil, vor fi în lotul României pentru Euro 2016. Tamaş şi chiar Marica speră şi ei să prindă turneul final din Franţa. Dacă în privinţa fundaşului Anghel Iordănescu se va decide pe ultima sută de metri, vârful adus în această iarnă are şanse infime să fie convocat.
În afara jucătorilor care au intrat deja în vacanţă, antrneorul vicecampioanei nu se va putea baza în această seară pe Kharja, Muniru, Hamroun şi Filip, toţi accidentaţi. În aceste condiţii, Reghe va miza pe un prim 11 inedit, cu Bourceanu şi Carp la "închidere" şi Enache, Bawab şi Chipciu în spatele unicului vârf, Marica.
Sunt şanse mari ca acesta să fie ultimul meci al lui Marica la Steaua, atacantul aflându-se pe "lista neagră" a lui Gigi Becali, alături de alţi 6 jucători. 7 jucători se află pe lista neagră întocmită de Gigi Becali şi Laurenţiu Reghecampf: Papp, Râpă, Bourceanu, Breeveld, Gebhart, Tade şi Marica sunt fotbaliştii de care vicecampioana României vrea să se dispeseze la finalul acestui sezon.
Cu toţii au avut evoluţii mult sub aşteptări, dar nu numai forma foarte slabă îi va îndepărta de la Steaua. Salariile foarte mari sunt argumente solide pentru rezilierea înţelegerilor cu Papp şi Tade, care sunt doi dintre cel mai bine plătiţi fotbalişti ai Stelei. În situaţiile lui Marica şi Gebhart, accidentările suferite şi imposibilitatea de a juca au contat foarte mult în decizia luată de conducere.
Marius Şumudică a anunţat joi că a vorbit cu Ciprian Marica, atacant pe care îl vrea la Astra, pentru a ataca grupele UEFA champions League. Reghecampf i-a transmis să îşi ia gândul de la atacantul de 30 de ani.
Cum va arăta Steaua în această seară: Niţă - Râpă, Tamaş, Toşca, Momcilovic - Bourceanu, Carp - Enache, Bawab, Chipciu - Marica
ASA Tg. Mureş - Steaua se joacă de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1. Fazele VIDEO sunt în timp real pe digisport.ro şi pe m.digisport.ro.
Etichete: steaua , ciprian marica , marica steaua , asa tg mures , echipe asa steaua , plecare marica steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...