U Craiova 1948 i-a prelungit contractul fotbalistului propus la naționala României
articol scris de Digi Sport16.02.2023, 09:53
U Craiova 1948 și-a securizat un titular incontestabil din echipa lui Nicolo Napoli și a făcut anunțul oficial pe rețelele sociale.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Vlad Achim, la U Craiova 1948 până în 2024
Sosit în vara anului 2021 de la Dinamo, Vlad Achim (33 de ani) s-a impus la U Craiova 1948 și a avut evoluții constante de-a lungul timpului. Mai mult, Marcel Pușcaș, președintele oltenilor, l-a propus pe mijlocaș la naționala României și a spus că acesta ar merita să îmbrace tricoul primei reprezentative.
Până atunci, U Craiova 1948 i-a prelungit contractul lui Vlad Achim până în 2024.
"Suntem încântați să anunțăm faptul că am ajuns la un acord cu Vlad Achim pentru a-și prelungi înțelegerea actuală până în anul 2024", au anunțat oltenii, miercuri.
- 300.000 de euro este cota de piață a lui Vlad Achim, potrivit Transfermarkt.com
- 40 de meciuri și două goluri are Achim pentru U Crauiova 1948
Adrian Mititelu vrea să întoarcă decizia Comisiei de Disciplină din cadrul FRF
U Craiova 1948 a pierdut la masa verde meciul cu Sepsi, din cadrul etapei cu numărul 23 în Liga 1. În plus, oltenii au fost amendați cu 22.500 de lei și nu vor mai avea spectatori la următoarele șase meciuri, iar Adrian Mititelu (54 de ani) a avut o reacție nervoasă la auzul veștilor.
"Așteptați o veste bună pentru Sepsi mai mult decât cei de la Sepsi. Vom face apel la Comisia de Apel, unde probabil soluția va fi aceeași. Să nu credeți că se va judeca pe baza a ce există la dosar.
Apel și recurs, că așa e formula legală. Săptămâna viitoare va fi probabil apelul, iar apoi mergem la TAS. Se termină competiția (n.r. finalul sezonului regulat - 11 martie) și trebuie să primim o decizie înainte de finalul competiției", a declarat Mititelu, la Digi Sport Special.
Etichete: liga 1 , vlad achim , u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...