“U” Cluj s-ar putea vinde pe 1 euro! Viitorul investitor va prelua însă și datoriile de peste două milioane €
04.10.2012, 21:42Rămasă în derivă după ce și Anamaria Prodan a demisionat, “U” Cluj ar putea fi preluată de un eventual investitor contra unei sume simbolice de numai 1 euro. Viitorul finanțator va trebui să-și asume însă și datoriile clubului, care se ridică în acest moment la peste 2 milioane de euro!
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Într-o declarație acordată celor de la Ziua de Cluj, fostul director executiv al ardelenilor crede că situația Universității nu se va rezolva.
“Nu se poate să nu se sesizeze nimeni, eu am făcut publice acele mesaje în care îmi era ameninţată familia, în care eram înjurată. Am decis să demisionez,nu mai pot continua în acest fel şi sunt curioasă să văd acum ce se va întâmpla. Sunt 100% sigură că echipa va dispărea în cel mai scurt timp, asta se va întâmpla. Să o ia cineva gratis, pentru că se dă gratis, costul e simbolic, 1 euro. O ia cineva? Nu, vă spun eu”, a spus Anamaria Prodan.
Până în prezent, pe adresa clubului de pe malul Someșului au venit două scrisori de intenție din partea unor oameni dispuși să investească la “U”. Potrivit Ziua de Cluj, cuantumul total al datoriilor societăţii FC „U" SA atinge suma de două milioane de euro, sumă confirmată și de fostul director executiv Anamaria Prodan.
Printre alte datorii mai mari, clubul are de plătit 12.000 de dolari către Florin Matache, plus 30.000 de euro către Steven Pele, precum şi aproximativ 80.000 de euro societăţii Cluj Arena SA, reprezentând chiria pe ultimele luni. Administratorii stadionului au făcut în mai multe rânduri apel către conducere pentru plata unei părţi a datoriilor, anunţând că se poate ajunge chiar şi la interzicerea accesului. Următorul meci care se va disputa pe Cluj Arena e programat vineri, de la ora 18:00, împotriva Ceahlăului, în direct la Digi Sport 1.
Etichete: u cluj vanzare un euro , investitor u cluj anamaria prodan un 1euro , datorii 2 milioane euro u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...