"U" Cluj - FC Argeș 2-0. Bogdan Vintilă, debut cu ghinion la piteșteni, care n-au mai câștigat de aproape 5 luni
20.03.2023, 22:55
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
"U" Cluj a debutat cu victorie în play-out și a câștigat cu 2-0 meciul cu FC Argeș, care s-a prezentat cu un nou antrenor pe bancă, Bogdan Vintilă. Piteștenii nu au mai obținut o victorie de pe 30 octombrie.
"U" Cluj - FC Argeș 2-0. Ardelenii au ratat două ocazii "singur cu portarul"
"Șepcile roșii" au început curajos, iar șutul lui Filip a fost blocat bine de Micle. Piteștenii au dat replica prin exeuția lui Calcan, dar portarul nu a avut probleme.
În minutul 33 a avut loc o fază controversată, când mingea i-a căzut pe mână lui Marius Constantin, în careu, dar arbitrul nu a acordat penalty pentru clujeni, deși a consultat VAR-ul.
Trupa lui Sabău a ratat apoi o șansă uriașă, când Remacle a rămas singur cu portarul, dar acesta a parat incredibil. Același Remacle a deschis scorul în ultimul minut al primei reprize.
"U" Cluj - FC Argeș 2-0. Piteștenii au câștigat ultima dată pe 30 octombie
În partea secundă, Thiam a ratat două ocazii, dintre care una singur cu portarul. Pe final, Argeșul a avut singura ocazie prin Calcan, care a reușit o acțiune superbă, dar Gorcea a avut o paradă excelentă la șutul său.
În minutul 90+5, Tescan a închis tabela cu golul de 2-0.
VIDEO cu rezumatul meciului" U" Cluj - FC Argeș 2-0:
Știrea inițială:
Universitatea Cluj și FC Argeș se înfruntă luni, de la ora 21:00, în direct pe Digi Sport 1, în prima etapă din play-out-ul Ligii 1.
“U” Cluj – FC Argeș, LIVE VIDEO, 21:00, Digi Sport 1. Piteștenii au 14 meciuri la rând fără victorie
Universitatea Cluj vine după eșecul usturător din derby-ul cu CFR Cluj, scor 0-4. Totuși, "Șepcile Roșii" au avut un parcurs remarcabil în 2023 și încep play-out-ul cu 17 puncte.
Până la înfrângerea cu CFR, "U" Cluj avea patru victorii și un egal în ultimele cinci meciuri.
FC Argeș are 14 meciuri la rând fără victorie în Liga 1 și începe play-out-ul cu 14 puncte, după înjumătățire.
În ultima etapă a sezonului regulat, FC Argeș a pierdut pe teren propriu cu Petrolul, scor 0-1.
Pe 15 martie, FC Argeș a anunțat numirea lui Bogdan Vintilă (51 de ani) în funcția de antrenor principal al echipei. Acesta a semnat un contract valabil până în vara anului 2025.
Cea mai recentă dispută "U" Cluj - FC Argeş din Liga 1 a fost pe 14 noiembrie 2022, scor 1-1, goluri marcate de Martin Remacle, respectiv Arnold Garita.
“U” Cluj – FC Argeș, LIVE VIDEO, 21:00, Digi Sport 1. Echipele probabile
"U" Cluj: Gorcea - Pițian, Miron, Ispas - Martic, Remacle, Filip, Bic, Chipciu - Ze Gomes, Thiam.
FC Argeș: Straton - Tofan, Brendon, Constantin, Rizzi - Meza Colli, Njike - Jakolis, Koubemba, Crețu – Garita.