U Cluj a încheiat campania de transferuri cu aducerea unui mijlocaș olandez
02.02.2015, 18:19Universitatea Cluj l-a transferat, luni, 2 februarie, pe mijlocaşul olandez Benjamin van den Broek (foto), fotbalist care a evoluat în prima parte a sezonului la formaţia FC Den Bosch, în a doua ligă din Olanda, informează site-ul oficial al clubului ardelean.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
„Universitatea Cluj a transferat un mijlocaş cu peste 150 de meciuri în Olanda. Benjamin van den Broek (27 de ani) a devenit al patrulea fotbalist olandez din lotul Universităţii, după ce a semnat un contract valabil pentru un an şi jumătate cu echipa noastră”, se menţionează pe site-ul citat.
Administratorul special Vlad Munteanu a declarat că acesta este ultimul transfer al grupării clujene din această pauză competiţională. ”În mod normal, cu acest transfer am închis mercato-ul de iarnă. Am adus un jucător cu experienţă, care va aduce echilibrul de care avem nevoie la mijlocul terenului, dar şi un plus de fantezie. Sunt convins că se va integra foarte bine”, a spus Munteanu.
În afară de FC Den Bosch, Benjamin van den Broek a mai evoluat în cariera sa la echipele Shrewsbury Town, Haarlem.
Etichete: transfer , universitatea cluj , mercato , campanie de transferuri , benjamin van den broek
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...