Turcu nu exclude să se întoarcă la Dinamo: "M-am născut cu culorile astea în suflet!"
10.04.2016, 09:40Aflat mult timp în conflict cu actuala conducere a lui Dinamo, Vasile Turcu, fostul acționar al roș-abilor, a surprins înaintea marelui derby cu Steaua. Acesta l-a lăudat pe Ionuț Negoiță și spune că nu este exclus să revină, la un moment dat, în "Ștefan cel Mare".
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Pot să spun că în acest moment cred în domnul Negoiţă. A demonstrat nişte lucruri, a scos clubul din insolvenţă, există stabilitate financiară, trebuie să îi recunoaştem meritele pe care le are.
Nu exclud varianta ca în viitor să mă întorc la Dinamo ca acţionar, pentru că sunt dinamovist de când mă ştiu şi nu am cum să mă lecuiesc, m-am născut cu culorile astea în suflet. Pentru a face performanţă, nu se poate cu un singur acţionar, trebuie mai mulţi, să numească un executiv, să se ocupe de tot, cu bani mulţi se face performanţa", a spus Turcu, pentru Gazeta Sporturilor.
"Rednic a fost pionul principal!"
Vasile Turcu susține că Mircea Rednic a contribuit decisiv la rezultatele bune obținute de Dinamo în acest sezon. Cu toate acestea, omul de afaceri nu a ezitat să-l "înțepe", din nou, pe tehnicianul care a împlinit sâmbătă 54 de ani.
"Şi jucătorii au merite, dar să fim realişti, pionul principal în performanţele din acest sezon a fost clar Rednic. Cu bani puţini şi cu jucători tineri, Dinamo e iar acolo, sus. Nu discut despre caracterul lui Rednic, dar când vine vorba de munca lui, este unul dintre cei mai buni antrenori din România, asta e clar".
Steaua - Dinamo se joacă duminică, de la 20:30, pe Arena Naţională, în direct la Digi Sport 1. Fazele VIDEO vor putea fi urmărite în timp real pe digisport.ro şi pe m.digisport.ro.
Etichete: dinamo - steaua , turcu dinamo , turcu negoita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...