Tudorie, operat cu succes în Turcia. Când va reveni atacantul lui FC Voluntari
14.11.2017, 11:46Alexandru Tudorie a fost operat cu succes în Turcia, după accidentarea gravă suferită în partida din 16-imile Cupei României de la Sibiu, dintre AFC Hermannstadt şi FC Voluntari.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Doctorul Omer Taser, specialist în ortopedie și traumatologie în cadrul Centrului Acibadem Sports, a efectuat reconstrucția de ligament încrucișat anterior la genunchiul stâng, reconstrucția ligamentului lateral și repararea meniscului atacantului în vârstă de 21 de ani.
Tudorie va reveni pe gazon în aproximativ șase luni.
"Din câte am înțeles, operația a decurs bine. Voi începe perioada de recuperare, însă se pare că va dura cel puțin șase luni timpul de refacere. Îmi e dor de colegi și de fotbal. Sper să îmi revin și să mă întorc pe terenul de joc", a declarat golgheterul ilfovenilor din acest sezon pentru site-ul oficial al clubului.
Accidentarea lui Tudorie a venit chiar în cel mai bun sezon din carieră pentru fotbalistul născut la Galaţi.
Alexandru Tudorie a marcat şapte goluri în 15 meciuri de campionat pentru FC Voluntari.
"Internaţionalul" român de tineret a ajuns în premieră la Voluntari în februarie 2016, când a fost împrumutat jumătate de an de la Steaua. În vară a revenit la gruparea ilfoveană, unde a fost cedat definitiv de FCSB, care a păstrat însă 50 % din drepturile federative ale jucătorului.
sursa foto: voluntarifc.ro
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: tudorie , alexandru tudorie , tudorie operat turcia , accidentare tudorie , tudorie operat genunchi stang
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...