"Tu antrenezi și eu fac echipa". Antrenorul care a plecat de la FCSB din cauza implicării lui Gigi Becali
articol scris de Digi Sport16.09.2023, 13:23
Gigi Becali (65 de ani) este recunoscut pentru obiceiurile sale de la FCSB. Tocmai din acest motiv, vicecampioana României a schimbat mai mulți jucători și antrenori, de-a lungul anilor, iar unul dintre cei care au simțit pe propria "piele" acest lucru a fost Ilie Stan (55 de ani).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cum a plecat Ilie Stan de la FCSB
Ilie Stan a fost numit la FCSB în octombrie 2011 și avea să părăsească echipa în martie 2012. După mai bine de 11 ani de la mandatul său, antrenorul a dezvăluit care a fost motivul pentru care a plecat, dar și ce i-a propus Gigi Becali în finalul sezonului.
- 22 de meciuri a stat Ilie Stan pe banca FCSB-ului, timp în care a înregistrat 11 victorii, 4 remize și 7 eșecuri
"Am ajuns la un moment dat pe locul doi. Atunci mi-a spus (n.r. Gigi Becali): 'Iliuță, acum trebuie să schimbăm puțin strategia. Sunt 30 de milioane de euro la mijloc și trebuie să mă bag. Tu antrenezi și eu fac echipa'. Și eu i-am zis că nu accept așa ceva, că renunț.
Mai erau vreo 10 etape, a fost prin martie-aprilie toată treaba. I-am zis că nu pot să fac asta. Echipa juca atunci. Niciodată nu au fost probleme până atunci, chiar mă felicita după anumite meciuri, că am luat decizii bune", a spus Ilie Stan, pentruUn Podcast, difuzat pe Youtube.
- În sezonul 2011/2012, FCSB a încheiat pe locul 3 în clasament, sub CFR și FC Vaslui
Cum arată lista antrenorilor aduși de Gigi Becali la FCSB din 2003 și până în prezent
În cei 20 de ani de "domnie", Gigi Becali a făcut numeroase transferuri și a rulat o mulțime de jucători, asta deoarece mulți dintre cei aduși nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor și au intrat în dizgrația sa. Același lucru s-a întâmplat și la nivelul antrenorilor, iar afaceristul a adus nu mai puțin de 27 de tehnicieni din 2003 și până în prezent, după cum urmează:
- Victor Piţurcă (2002 - 2004, 2010)
- Cosmin Olăroiu (2006 - 2007)
- Walter Zenga (2004 - 2005)
- Dumitru Dumitriu (2005)
- Oleg Protasov (2005)
- Gică Hagi (2007)
- Massimo Pedrazzini (2007)
- Marius Lăcătuş (2007 - 2008, 2009, 2010 - 2011)
- Dorinel Munteanu (2008)
- Cristiano Bergodi (2009)
- Mihai Stoichiţă (2009-2010, 2012)
- Ilie Dumitrescu (2010)
- Sorin Cîrţu (2011)
- Rony Levy (2011)
- Ilie Stan (2011 - 2012)
- Laurențiu Reghecampf (2012 - 2014, 2015 - 2017)
- Costel Gâlcă (2014 - 2015)
- Mirel Rădoi (2015)
- Nicolae Dică (2015 - 2017, 2022)
- Mihai Teja (2018 - 2019)
- Bogdan Andone (2019)
- Bogdan Argeș Vintilă (2019 - 2020)
- Anton Petrea (2020 - 2021, 2022)
- Dinu Todoran (2022)
- Leo Strizu (2023)
- Mihai Pintilii (2023)
- Elias Charalambous (2023 - prezent)
Etichete: ilie stan , gigi becali , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...