Video Trece Dică peste "ordinul" lui Becali?! "O să joace unde o va cere jocul". Nedelcu, comparat cu Busquets
06.09.2018, 20:32Dragoş Nedelcu, considerat unul dintre mijlocaşii de perspectivă ai fotbalului românesc, va fi folosit doar ca fundaş central la FCSB, după spusele patronul Gigi Becali. Prezent în studioul Digi Sport, antrenorul roș-albaștrilor, Nicolae Dică, a oferit câteva explicații pentru care Nedelcu va evolua și ca mijlocaș central, poziția pe care s-a remarcat în momentul când a făcut pasul la echipa mare a Viitorului, de unde a fost transferat la FCSB în vara lui 2017.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
"Eu am avut o discuție cu Nedelcu, în cantonament. Am văzut ce a spus și patronul, că unde îl pune antrenorul acolo va juca. Nedelcu a plecat la lot, dar o să mai am o discuție cu el.
I-am spus că o să îl folosesc și fundaș central, în funcție de meci, de adversarul pe care îl întâlnim. De ce să nu joace mijloace central? Va juca! Dacă eu vă spun că va juca mijlocaș central, dacă vom avea nevoie de mijlocaș central, va juca mijlocaș central.
Prima dată când l-am văzut pe Nedelcu, era la Academie, la Viitorul. Juca fundaș central. Când a trecut la echipa mare a jucat mijlocaș central. Din punctul meu de vede, poate să joace fundaș central.
Ca fundaș trebuie să paseze, este un jucător care pasează, iese bine cu mingea. Poate să jute din acea poziție, da. Defensiv, are o viteză bună pentru un fundaș central, anticipează bine, da are o problemă că nu este bun în duelul aerian. Dar, dacă ne uităm la Chiriches, Gardos, care și ei au probleme și sunt fundași de meserie... Mascherano la Barcelona a trecut de la mijlocaș central la fundaș...", a spus Nicolae Dică, la Fotbal Club.
Piţurcă a analizat dur ultimul "ordin" al lui Becali pentru Dică: "Nu are nicio legătură cu postul!"
Tehnicianul a continuat cu explicatiile si l-a comparat pe Nedelcu cu spaniolul Busquets: "Să îl asemănăm cu Busquets de la Barcelona, că au cam același stil. Când Busquets vine cu spatele la poartă, pasează între linii. Nedelcu nu poate să paseze cu spatele la poartă, el doar cu fața la poartă. Asta nu înseamnă că el nu poate juca mijlocaș central. Poate eu văd greșit, nu dețin adevărul...".
Rămâne de văzut dacă Nedelcu va mai fi folosit ca mijlocaş, în condiţiile în care Becali a fost categoric în această privinţă, iar jucătorul pare deja resemnat că trebuie să se adapteze.
"Bă, tată, resemnează-te, de acum înainte tu joci fundaș central. Antrenează-te, pregătește-te, să îl lași pe Bălașa pe bancă", a fost verdictul dat de patron, acum câteva zile.
"Am avut o discuţie cu Nicolae Dică şi mi-a explicat că o să mă folosescă fundaş central din când în când. Finanţatorul face ce vrea şi jucătorii trebuie să se adapteze. Trebuie să joc oriunde mă bagă şi trebuie să mă adaptez", a precizat Nedelcu, la finalul partidei cu FC Botoşani.
Etichete: nicolae dica , dragos nedelcu , nedelcu fundas central , dica nedelcu fcsb , nedelcu mijlocas central
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...