"Trebuie să fac lămuriri!". Anunțul lui Ovidiu Burcă, după ce Dinamo a ajuns la șase meciuri fără victorie
articol scris de Digi Sport26.10.2023, 14:36
După 13 etape, Dinamo se află pe penultimul loc în SuperLiga, cu două victorii, trei egaluri și opt înfrângeri.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Ovidiu Burcă, anunț înainte de Dinamo - Poli Iași
Dinamo a fost umilită în ultimul meci, scor 0-4 cu FC Hermannstadt, iar Ovidiu Burcă (43 ani) și-a asumat întreaga răspundere pentru eșecul echipei. Antrenorul a numit înfrângerea la scor "un accident" și i-a asigurat pe șefii echipei că rezultatele nu vor întârzia să apară. În următorul meci, "Câinii" o vor înfrunta pe Poli Iași, pe Arena Națională.
Dinamo - Poli Iași, meci din etapa a 14-a din SuperLiga României, este programat vineri, 27 octombrie, de la ora 20:30, și va putea fi urmărit în direct la Digi Sport 1, pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro pentru abonații RCS-RDS
"Înainte să vorbim despre meciul pe care-l avem mâine, în primul rând cred că trebuie să fac niște lămuriri, pentru că după meciul de la Sibiu n-am mai vorbit cu absolut nimeni. În primul rând cred că este totala mea responsabilitate pentru ce s-a întâmplat acolo, faptul că în alte meciuri am fost inspirat.
Cred că am fost total neinspirat în a gestiona această pauză pe care am avut-o înainte de meciul de la Sibiu. Îmi asum total ceea ce s-a întâmplat la Sibiu și aș vrea să-i asigur pe oameni că a fost doar un accident și echipa nu va mai arăta așa în acest sezon. Așa ca să lămurim episodul Sibiu.
Am o conducere care mă susține, le mulțumesc pe calea asta. Cred că nu există dinamovist în momentul ăsta care să fie mulțumit de cum arată echipa și de locul pe care-l avem în clasament. Condițiile pe care le avem și pe care le oferă sunt poate chiar mai sus decât primele zece echipe și e de datoria mea și a echipei să întoarcem această situație. Am încredere în jucătorii pe care-i am, eu sunt convins că echipa va avea reacție!”, a declarat Ovidiu Burcă, în cadrul conferinței de presă.
VIDEO cu rezumatul meciului FC Hermannstadt - Dinamo 4-0:
Ovidiu Burcă a cerut o ședință de urgență la Dinamo
Dinamo a ajuns la șase meciuri consecutive fără victorie, iar Eugen Voicu, acționarul majoritar al grupării din Ștefan cel Mare, a transmis că Ovidiu Burcă (43 ani) a cerut o ședință de urgență. Acesta va avea loc după meciul cu Poli Iași, de pe Arena Națională.
”Omul cu banii” de la Dinamo a explicat că nu se pune problema ca antrenorul să fie demis. Ba mai mult, deznodământul discuției va fi făcut public.
"Ovidiu recunoaște și că a făcut greșeli, i-am cerut rezultate, în primul rând va trebui să facem puncte și să continue construcția pe care a început-o. Credem în Ovidiu Burcă, îl susținem în continuare și sperăm să apară și rezultate.
Pot să vă spun că după meciul cu Iași vom avea o discuție cu Ovidiu Burcă și va avea un rezultat care, probabil, va fi făcut public. A fost dorința lui Ovidiu să facem acest lucru după meciul cu Politehnica Iași. Vorbim de o setare mai clară a relației antrenor-club, nu vorbim de o schimbare", a declarat Eugen Voicu pentru sport.ro.
Etichete: dinamo , superliga , ovidiu burca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...