Foto Transformarea fizică a fostului atacant de la CFR Cluj, FCSB și Dinamo: cum arată după un program de 21 de zile
articol scris de Digi Sport01.10.2023, 11:14
În vara anului 2013, Gregory Tade (37 de ani) ajungea în fotbalul românesc și era transferat de CFR Cluj, de la scoțienii de la St. Johnstone.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După doi ani petrecuți în Gruia, acolo unde a reușit să fie unul dintre cei mai buni marcatori ai echipei, Tade a ajuns la FCSB pentru 500.000 de euro, însă atacantul francez a rezistat un singur an la gruparea ”roș-albastră” și a fost cedat în Qatar, liber de contract.
Transformarea fizică prin care a trecut Gregory Tade, după retragerea din fotbal
Galerie Foto
În luna noiembrie a anului 2018 a sosit la Dinamo, însă Gregory Tade a decis să se retragă după doar două luni din momentul transferului în Ștefan cel Mare.
Apoi, fotbalistul a revenit pe teren, în 2021, la gruparea Clyde FC, iar în vara anului trecut a semnat Cumbernauld CFC, din eșalonul al cincilea scoțian.
După un sezon petrecut la cei de la Cumbernauld, Gregory Tade și-a anunțat retragerea din fotbal pentru a doua oară.
După ce a renunțat la fotbal, Gregory Tade a ”luat” câteva kilograme în plus. Ulterior, acesta a decis să urmeze un program de slăbire de 21 de zile.
După ce a urmat programul cu rigurozitate, rezultatele sunt semnificative, după cum Gregory Tade a dezvăluit pe rețelele sociale.
”Hei, asta e! Concentrarea de 21 de zile s-a terminat, sunt 21 de zile între cele 2 poze, multe antrenamente, dimineața devreme, multe greutăți”, a transmis Gregory Tade, pe Instagram.
Cifrele lui Gregory Tade în fotbalul românesc
- La CFR Cluj - 57 de meciuri, 23 de goluri
- La FCSB - 37 de meciuri, 7 goluri
- La Dinamo - 0 meciuri oficiale (a fost accidentat)
Ce spunea Tade după plecarea de la FCSB
În vara anului 2016, Tade spunea că nu a avut prea multe oportunități să-și arate adevărata valoare, dar nu regretă alegerea făcută. Francezul a venit la FCSB din postura de golgheter al României, dar nu a reușit să se impună în echipa antrenată pe atunci de Mirel Rădoi.
”A fost puţin greu, să fiu sincer. Simt că nu mi-au dat multe şanse, pentru că am venit nepregătit şi mare parte din vina pentru ratarea calificării în Liga Campionilor şi în Europa League mi s-au atribuit.
Înaintea celei de-a două părţi a sezonului nu am avut ocazia să mă pregătesc cu echipa, aşa că a fost puţin greu pentru mine, dar nu regret nimic, pentru că am cunoscut oameni de treabă acolo, coechipieri pe cinste, dar, per total, sunt puţin dezamăgit.
Pentru că eu consider că anul ar fi trebuit să fie mai bun. Nu am câştigat titlul, am pierdut semifinala Cupei şi nu am putut juca finala Cupei Ligii, unde am contribuit puţin”, spunea Tade, pentru Digi Sport.
Etichete: gregory tade , gregory tade cfr cluj , gregory tade fcsb , transformare fizica tade
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...