Transferul lui Popa, salutat de foștii colegi! Keșeru: ”E genul de om cu care te poți duce la luptă oricând”
27.01.2017, 20:02Transferul lui Adi Popa în Anglia este salutat de foștii săi colegi de la Steaua. ”Motoreta” a plecat de la echipa finanțată de Gigi Becali după 4 ani și jumătate în care a îmbrăcat tricoul roș-albastru și va evolua în următoarea perioadă în Anglia.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mijlocașul a semnat un contract pe 3 ani și jumătate cu Reading, echipă care evoluează în Championship, dar care deţine șanse mari de promovare în Premier League. Dacă echipa va promova, fostul jucător al Stelei va încasa aproape două milioane de euro pe an.
Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Popa, Claudiu Keșeru, se bucură pentru transferul fostului său coleg și a dezvăluit că nu este singura ofertă pe care a avut-o jucătorul de 28 de ani. Keșeru și Popa au fost colegi la Steaua timp de un an.
”Mă bucur că a apărut această oportunitate pentru Popică (n.r. - Adi Popa). Au mai fost și altele. Popică e genul de om cu care te poți duce la luptă oricând.
E un băiat de vestiar. Are o inimă mare. Este un fotbalist foarte bun. Este un suporter al Stelei, dar are o șansă și sper să fie bine pentru el”, a declarat Claudiu Keșeru, aflat în cantonamentul din Antalya cu Ludogorets.
”Baftă Popică”, a scris Keșeru și pe pagina sa de Facebook.
Adi Popa a ajuns la Steaua în 2012, de la Chiajna, iar roș-albaștrii au plătit pentru el 500.000 de euro. 210 meciuri, 25 de goluri și 46 de pase de gol, are Popa în tricoul roș-albaștrilor. 3 titluri, o Cupă, o Supercupă și două Cupe ale Ligii a câștigat acesta cu Steaua.
Mijlocașul a evoluat în cariera sa la Poli Timișoara, CS Buftea, Gloria Buzău, U Cluj, Chiajna și Steaua.
1,8 milioane de euro este cota de piață a lui Popa, conform transfermarkt.com.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , claudiu keseru , adi popa , keseru popa , popa reading , transfer popa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...