Transferul lui Andre Pinto la Steaua e ca şi făcut. Cel al lui Ze Eduardo, în impas
27.08.2013, 10:37Vlad Chiricheş (23 de ani) va pleca de la Steaua, după meciul de la Varşovia, decisiv pentru calificarea în grupele Champions League. Roş-albaştrii au bătut palma cu Tottenham pentru transferul stoperului, în schimbul sumei de 9,5 milioane de euro.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
În locul lui Chiricheş, Steaua vrea să aducă tot un fundaş central tânăr. Este vorba despre portughezul Andre Pinto (23 de ani - foto, în centru), de la Panathinaikos. Clubul elen şi-a dat acordul pentru transfer, iar roş-albaştrii s-au înţeles cu fundaşul asupra salariului, scrie Gazeta Sporturilor. Andre Pinto aşteaptă un telefon de la Steaua, pentru a sosi în România în vederea semnării actelor.
"Îl ştiu pe Andre Pinto, dar nu s-a discutat cu el să vină la Steaua. Şi, chiar dacă s-ar fi negociat, tot nu aş fi recunoscut. Să treacă meciul de la Varşovia şi vedem ce se va întîmpla", Anamaria Prodan - la Fotbal Club, la Digi Sport
Nu mai vine Ze Eduardo?
Dacă transferul lui Andre Pinto este ca şi făcut, nu acelaşi lucru se poate spune despre Ze Eduardo. Brazilianul de 25 de ani, fost coleg cu Neymar la Santos, actualmente la Genoa, a vorbit în ţara natală despre viitorul său:
"Cred că e timpul să mă întorc. Dacă voi evolua bine, poate voi fi convocat la echipa naţională, la Campionatul Mondial din 2014. E visul meu", a spus Ze Eduardo.
Chiar şi aşa, Steaua păstrează şanse de a-l aduce pe atacantul sud-american. Genoa nu vede cu ochi buni un eventual al împrumut al acestuia în Brazilia, ci mai degrabă doreşte ca fotbalistul să ajungă tot la un club din Europa. "Grifonii" văd campioana României drept varianta ideală pentru Ze Eduardo, care ar urma să joace în cupele europene, iar cota sa ar creşte substanţial.
Etichete: andre pinto steaua , andre pinto la steaua , andre pinto panathinaikos steaua , transfer andre pinto , ze eduardo steaua , transfer ze eduardo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...