Transferul incredibil încercat de Mutu. A vrut să aducă unul dintre cei mai importanţi atacanţi italieni
10.01.2017, 15:35Adrian Mutu e decis să dea lovitura pe piaţa transferurilor după instalarea în conducerea lui Dinamo.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Mutu a încercat să-şi facă pe 8 ianuarie, de ziua lui, drept cadou, transferul unuia dintre cei mai talentaţi fotbalişti italieni ai ultimului deceniu, Giampaolo Pazzini.
Sunat de ziua lui de fostul său coechipier de la Fiorentina, Luca Toni, în prezent conducător la Hellas Verona, fostul atacant român l-a solicitat pe Pazzini, care joacă acum în Serie B, la gruparea de pe Bentegodi.
"Dacă tot m-ai sunat, nu vrei să mi-l împrumuți și mie până în vară? Vreau să ne batem la campionat și la cupe și aș avea nevoie de el", i-ar fi transmis Mutu lui Toni, potrivit Gazetei Sporturilor.
Refuzul lui Toni a fost însă categoric: "Avem nevoie de el pentru că vrem să revenim în Serie A. Pazzini n-ar pleca nici în cazul unei oferte din China".
Mutu şi Pazzini au fost coechipieri timp de trei ani, între 2006 şi 2009, la Fiorentina. Atacantul italian în vârstă de 32 de ani a mai jucat în Serie A pentru Atalanta, Sampdoria, Inter şi Milan, iar acum este lider în Serie B cu Verona, după 21 de etape.
Giampaolo Pazzini a fost desemnat în 2005 cel mai tânăr fotbalist din Serie A, a cucerit Cupa Italiei cu Inter, în 2011, şi are 25 de meciuri şi patru goluri pentru naţionala italiană, între 2009 şi 2012.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: mutu , pazzini , luca toni , pazzini dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin a lăudat joi noua rachetă balistică Oreșnik a Rusiei, despre care a spus că este...