Transferul din SuperLigă încercat de FCSB a picat! Cine poate ajunge la campioana României
articol scris de Digi Sport12.10.2024, 19:44
Andrei Vlad (25 de ani) se va despărți de FCSB la finalul anului, când îi expiră contractul, iar campioana României este în căutarea unui portar de rezervă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
”O să îl luăm în iarnă pe Lukas Zima, ca să avem al doilea portar, apoi să vezi frică pe Târnovanu”, a declarat Gigi Becali de curând. FCSB a făcut o ofertă pentru goalkeeper-ul Petrolului, însă conducerea ”Lupilor Galbeni” a refuzat-o categoric.
Florin Iacob, variantă pentru FCSB?
Ploieștenii vor cel puțin 500.000 de euro în schimbul cehului, însă FCSB s-a arătat dispusă să plătească doar jumătate din această sumă. Astfel, gruparea roș-albastră trebuie să se reorienteze, iar cea mai plauzibilă variantă pare cooptarea în lot a unui portar liber de contract.
În acest moment, goalkeeperi precum Keylor Navas (37 de ani), Edgar Badia (32 de ani), Loris Karius (31 de ani) și Tomas Koubek (32 de ani) sunt fără angajament, dar nu se pune problema ca vreunul dintre ei să ajungă la București.
Există și opțiuni viabile pentru FCSB. De exemplu, Florin Iacob (31 de ani), fostul căpitan al celor de la UTA Arad, care a cochetat și cu naționala României, e liber din vara acestui an, după ce s-a despărțit de Corvinul Hunedoara, fără să joace vreun meci.
De asemenea, Tomas Vaclik (35 de ani), fost portar la Sparta Praga, Basel și Sevilla, cu 54 de selecții la reprezentativa Cehiei, nu are echipă din iunie 2024. Ultima dată a fost la Albacete, în liga a doua din Spania.
În cazul în care nu va ajunge la un acord cu un portar, FCSB ar fi nevoită să meargă pe mâna lui Mihai Udrea (23 de ani) ca variantă B pentru Ștefan Târnovanu. Udrea nu a bifat niciun meci la nivelul primei ligi.
Andrei Vlad, OUT de la FCSB! Ar putea ajunge în străinătate: ”Eu asta cred”
În ultima perioadă, s-a zvonit cu U Cluj și FC Botoșani ar fi interesate de goalkeeper-ul de la FCSB. Totuși, Florin Prunea consideră că Vlad va alege să meargă în străinătate.
”E un portar cu care poți să-ți faci treaba. Cu siguranță își va găsi o echipă unde să joace. Eu asta cred, că pleacă afară. Are un joc de picior foarte bun”, a spus de curând Prunea la Digi Sport.
- Andrei Vlad a semnat cu FCSB în iulie 2017 și este cel mai vechi jucător din lotul campioanei.
- 300 de mii de euro este cota de piață a lui Vlad, potrivit Transfermarkt.
Andrei Vlad s-a despărțit de prietena lui. Portarul a șters fotografiile de pe rețelele sociale
Galerie Foto
Etichete: florin iacob , transfer fcsb , portar fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...