Video Transfer pentru Alibec! Schimbarea pe care steliștii mizează pentru revenirea atacantului
23.01.2018, 16:58Denis Alibec are un nou coleg de cameră, din această iarnă. Valerică Găman i-a fost căpitan la Astra, iar acum l-a luat din nou "în primire" și asigură că atacantul de la FCSB va arăta cu totul altfel față de prima parte a campionatului. Discută zi de zi cu el, pentru a-l ajuta cu mult așteptata revenire.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Fotbalul nu așteaptă pe nimeni", i-a transmis Găman lui Alibec, cu care spune că a avut multe discuții încă de când jucau amândoi la Astra. Transferul fundașului central ar putea fi cu atât mai prețios pentru FCSB, dacă acesta va reuși să îl ajute pe atacant să revină la forma care l-a consacrat.
"Am discutat cu Alibec. Aveam discuții foarte multe și când eram la Astra. Acum stau și cu el în cameră și avem discuții zi de zi. A avut și o problemă medicală, cu acea pubalgie, dar văd că e pe drumul cel bun și eu cred că veți vedea un alt Alibec", a spus Valerică Găman, la conferința de presă de marți.
"E mai matur și asta trebuie să o arate și el. Nu trebuie ajutat, până la urmă nu este un copil, are 27 de ani. Trebuie să realizeze singur, pentru că fotbalul nu așteaptă pe nimeni", a mai spus fundașul central.
În campionat, Denis Alibec traversează cea mai slabă perioadă a carierei: nu are niciun gol în 12 meciuri jucate în cele 22 etape disputate până acum în acest sezon de Liga 1. A marcat doar în Europa: are două goluri, ambele cu Viktoria Plzen: unul în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, când FCSB a câștigat cu 4-1 în Cehia și unul în victoria cu 3-0 a roș-albaștrilor de pe teren propriu, din prima etapă a Grupei G din Europa League.
Șeptarul de sub comanda lui Nicolae Dică va avea șansa de a demonstra că merită să rămână la FCSB chiar la primele 3 meciuri din Liga 1 - cu Gaz Metan Mediaș, CFR Cluj și Dinamo - unde va fi singura opțiune pentru postul de vârf, după suspendarea primită de Harlem Gnohere în urma primei eliminări suferite de când joacă în România.
2,04 milioane de euro a plătit FCSB în ianuarie 2017 pentru transferul lui Alibec de la Astra Giurgiu.
11 goluri în 34 de meciuri are Denis Alibec la FCSB, în toate competițiile.
4 trofee are Denis Alibec în România, toate cu Astra: titlul în Liga 1 (2016), Cupa României (2014) și două Supercupe ale României (2014, 2016).
VIDEO Declarațiile lui Găman despre Alibec
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: alibec , steaua alibec , gaman transfer , alibec revenire , revenire alibec , gaman fcsb , alibec gaman , alibec fcs , gaman transfer alibec , gaman transfer fcsb , gaman transfer steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...