”Transfer de necrezut”. Ce jucător a primit Dan Petrescu la Jeonbuk
articol scris de Digi Sport07.01.2024, 14:15
Dan Petrescu (55 de ani) se află de aproximativ jumătate de an în Coreea de Sud, după preluarea formației Jeonbuk.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
”Bursucul” a terminat ediția trecută de campionat pe locul 4, după ce a pierdut contra campioanei Ulsan Hyundai, scor 0-1, dar pentru noua ediție are ambiții mari.
Kwon Chang-hoon, sub ”bagheta” lui Dan Petrescu
Momentan, lotul antrenorului român, are de azi un nou jucător la antrenamente. Oficialii echipei au realizat un transfer, la început de 2024, iar fanii echipei sunt extrem de încântați. Chang-hoon Kwon (29 de ani) a semnat cu Jeonbuk, iar mutarea nu a trecut neobservată.
”Oficial. Jeonbuk anunță legitimarea lui Kwon Chang-hoon, care a fost transferat de la Suwon Bluewings. O tranzacție care părea, nu cu mult timp în urmă, aproape de necrezut”, au postat cei de la Jeonbuk Fan pe pagina de Twitter (X).
Chang-hoon Kwon le-a câștigat simpatia susținătorilor lui Jeonbuk deoarece a evoluat și în Bundesliga și în Ligue 1. Atacantul a fost legitimat la Dijon (Franța), în perioada ianuarie 2017 - iulie 2019, și la Feriburg (Germania), în perioada iulie 2019 - iulie 2021.
Cum își petrece timpul soția lui Dan Petrescu, aflată în Maldive. "Bursucul" a explicat de ce nu stau împreună
Galerie Foto
În altă ordine de idei, nu toate lucurile decurg așa cum trebuie pentru Petrescu. Antrenorul este nevoit să stea departe de familia sa, asta deoarece soția și fata sa locuiesc în Dubai. Aceștia se întâlnesc în scurtele vacanțe pe care le are Dan Petrescu.
Recent, Adriana Petrescu (45 de ani) a postat mai multe fotografii din vacanță, în Maldive, acolo unde a mers alături de Jennifer, fetița pe care o are împreună cu Dan Petrescu.
"Momente prețioase împreună”, a scris soția lui Dan Petrescu, pe rețelele sociale.
Dan Petrescu s-a căsătorit în 2007 pentru a doua oară, cu Adriana Stan, fostă sportivă, cu care a făcut al treilea copil, Jennifer. Înainte de a o cunoaște pe aceasta, antrenorul de fotbal a mai fost însurat cu Dana, iar din urma căsătoriei au rezultat două fete, Rebecca și Chelsea. Toate trei locuiesc la Londra, acolo unde ajunge și ”Bursucul” din când în când.
Dan Petrescu a explicat de ce familia nu este alături de el
Fostul fotbalist important al ”Generației de Aur” a fost nevoit să achite și un ”preț” scump pentru toate aceste performanțe. Fiind obligat, prin natura jobului, să fie mai mereu plecat, familia a rămas pe planul doi.
Antrenorul se bucură că soția sa, Adriana Petrescu, a înțeles situația și acceptă să stea departe de el, la fel ca și fiica lor, Jennifer. Cele două locuiesc la Dubai, acolo unde Petrescu ajunge doar când are mai multe zile libere, de zilele de naștere sau în vacanțe.
”Nu e nimic ușor în viață. Dacă vrei să ai succes trebuie să faci niște sacrificii, asta este opinia mea. Am făcut sacrificii și ca jucător, fac și ca antrenor pentru că altfel nu pot avea rezultate
E clar că familia mea n-a fost lângă mine mereu. Am mutat-o așa de mult dintr-o țară în altă încât la un moment dat s-au plictisit și au obosit și au spus: ’noi trebuie să rămânem undeva’. Dar au ințeles situația și mă bucur foarte mult”, spunea Petrescu, într-un interviu acordat pentru site-ul celor de la CFR Cluj.
Etichete: dan petrescu , dan petrescu jeonbuk , kwon chang-hoon , kwon chang-hoon jeonbuk
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...