"Transfer" de Ligă în staff-ul Stelei! Cine e la un pas să vină să salveze echipa
31.12.2016, 10:30Disensiunile dintre Matteo Spatafora şi staff-ul tehnic condus de Reghecampf se vor termina, cel mai probabil, cu îndepărtarea preparatorului fizic. Conform surselor Digi Sport în cărţi pentru înlocuirea acestuia se află Marian Lupu, care s-a mai ocupat de pregătirea fizică a roş-albaştrilor în perioada 2012-2016.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Spatafora e mult mai bun decât Neubert", spunea Reghe în toamnă, dorind să pareze întrebările jurnaliştilor în legătură cu forma fizică precară a elevilor săi. Între timp, cele două părţi s-au "ciocnit" de mai multe ori, iar Spatafora nu s-a bucurat niciodată de libertatea pe care o avea Neubert - artizanul construirii formei fizice a jucătorilor din primul mandat al lui Reghecampf -.
Ca atare, în acest moment şansele să se continue colaborarea sunt minime, iar roş-albaştrii sunt în discuţii cu Marian Lupu, un preparator fizic de top care ştie foarte bine ce înseamnă Steaua. Acesta e şi pe placul lui Becali, el fiind adus în Ghencea în urmă cu 14 ani de Olăroiu, un apropiat al patronului.
De notat că în ultimii doi ani, Lupu a fost de două ori în cărţi să revină la clubul la care s-a consacrat în meseria sa. În vara lui 2015 Mirel Rădoi i-a cerut permisiunea selecţionerului Anghel Iordănescu să colaboreze la Steaua cu preparatorul fizic al echipei naţionale, Marian Lupu. Cât timp l-a avut pe Lupu ca preparator la Steaua, Rădoi nu s-a accidentat niciodată, astfel că era văzut de fostul închizător un om cheie în proiectul său. În cele din urmă, acesta din urmă a declinat oferta, preferând la momentul respectiv să rămână în anturajul primei reprezentative.
A doua oară când Lupu a fost curtat de roş-albaştri a fost chiar în vară, după plecarea lui Neubert în Bulgaria. Nici de această dată lucrurile nu s-au aşezat, însă acum şansele să se ajungă la un acord sunt destul de mari.
Eventuala venire a preparatorului fizic va fi extrem de importantă, în condiţiile în care diferenţele dintre perioadele "Neubert" şi "Spatafora" au fost imense şi s-au repercutat în rezultate.
De menţionat că, în paralel cu munca depusă în fotbal, Lupu s-a ocupat şi de tenis. El este cel care a repus-o pe picioare pe Irina Begu după grava accidentare de acum 3 ani.
Etichete: reghecampf , reghecampf lupu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...